Prima pagină » Știri politice » CCR respinge CONTESTAȚIA Dianei Șoșoacă privind candidatura la alegerile prezidențiale/ DOCUMENTUL oficial

CCR respinge CONTESTAȚIA Dianei Șoșoacă privind candidatura la alegerile prezidențiale/ DOCUMENTUL oficial

Diana Șoșoacă/ Sursa: MEDIAFAX FOTO

Curtea Constituţională s-a reunit de la ora 16.00 pentru a analiza contestaţia Dianei Şoşoacă faţă de neînregistrarea candidaturii sale la Preşedinţie. CCR a luat în dezbatere opt contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

UPDATE, ORA 18.00

Curtea Constituțională a României a respins, din nou, candidatura la prezidențiale a Dianei Șoșoacă, după contestația acesteia. Decizia poate fi consultată aici.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi:

– A respins contestația formulată de doamna Marcu Maria privind înregistrarea candidaturii doamnei Elena – Valerica Lasconi, domnului George-Nicolae Simion, domnului Mircea-Dan Geoană, domnului Ion-Marcel Ciolacu și domnului Ludovic Orban la alegerile pentru Președintele României din anul 2024:

– A respins contestația formulată de domnul Petria Eugeniu Dragoș privind înregistrarea candidaturii domnului Ion-Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

– A respins contestația formulată de doamna Marcu Maria împotriva neînregistrării candidaturii doamnei Maria Marcu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

– A respins contestația formulată de doamna Iovanovici – Șoșoacă Diana împotriva neînregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

– A respins contestația formulată de domnul Constantinescu Răzvan – Nicolae împotriva neînregistrării candidaturii domnului Răzvan – Nicolae Constantinescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

– A respins contestația formulată de domnul Mega Ciprian Romeo împotriva neînregistrării candidaturii domnului Ciprian Romeo Mega la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

– A respins contestația formulată de domnul Gheorghe Dumitru împotriva înregistrării candidaturii domnului Ion – Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

A respins contestația formulată de domnul Anghelescu Alexandru împotriva înregistrării candidaturii domnului Ion – Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

 Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central, se mai arată în comunicarea CCR.

ȘTIREA INIȚIALĂ

La punctul 4 al ordinii de zi a şedinţei  se află ”Contestaţie împotriva neînregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de doamna Iovanovici – Şoşoacă Diana”.

Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, contestaţia depusă privind candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.

Judecătorii CCR au respins, sâmbătă, contestaţiile depuse la candidaturile lui Marcel Ciolacu, Mircea Geoană şi Ludovic Orban la alegerile prezidenţiale din acest an. Anterior, au respins contestaţiile privindu-i pe Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor.

În actualizare!

 

CITEȘTE ȘI:

UPDATE | BEC a respins a doua candidatură a Dianei ȘOȘOACĂ / Reprezentanții PSD-PNL-USR au votat „PENTRU” admiterea candidaturii / MOTIVUL respingerii

 

 

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. ... vezi toate articolele

Citește și