Prima pagină » Știri politice » Ce crede Crin Antonescu despre „minoritatea homosexualilor”

Ce crede Crin Antonescu despre „minoritatea homosexualilor”

Ce crede Crin Antonescu despre „minoritatea homosexualilor

Președintele PNL, Crin Antonescu, susține că declarațiile liderului grupului PNL din Senat, Puiu Hașotti, referitoare la homosexuali sunt „regretabile”, deoarece au jignit un grup de cetățeni care „au dreptul să nu fie jigniți”.

Declarația lui Hașotti în care spune că „homosexualii sunt doar niște oameni bolnavi” a generat critici și de la Bruxelles.

„A existat emoție în legătură cu o declarație a lui Puiu Hașotti, trebuie să spun, în mod oficial, în calitate de președinte al PNL, nu a avut niciun fel de intenție în acest sens, dar, fără îndoială, afirmația, așa cum a fost făcută, este regretabilă, pentru că fără intenție a jignit un grup de oameni, cetățeni, care au dreptul de a nu fi jigniți”, a afirmat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că trebuie respectate drepturile tuturor minorităților și că partidul pe care îl conduce s-a bătut la începutul anilor 2000 pentru eliminarea din Codul Penal a pedepselor privindu-i pe homosexuali.

„Consider că și această minoritate, ca și oricare alta, trebuie să se bucure de aceleași drepturi fundamentale ca toți ceilalți, nu cred că trebuie să aibă drepturi în minus sau plus. Orientarea, viața, activitatea sexuală sunt niște chestiuni intime, strict personale, așa cum nu agreez marile manifestații, parada nu știu cui, cred că fiecare trebuie să își afirme și practice opțiunile la un nivel intim”, a adăugat Crin Antonescu.

 

Citește și