Ce i-a cerut Victor Ponta lui Traian Băsescu, în vara lui 2014, când fratele său a fost arestat

Publicat: 17 02. 2015, 18:19
Actualizat: 18 02. 2015, 03:45

În urmă cu opt luni, când fratele fostului președinte, Traian Băsescu, era anchetat și, ulterior, arestat, pentru că ar fi primit 250.000 de euro ca să-l scape pe Bercea Mondial de închisoare, premierul Victor Ponta i-a cerut insistent demisia șefului statului de atunci.

„Traian Băsescu ar trebui să demisioneze, ne-a vorbit nouă ani și jumătate despre independența justiției, este foarte important ce va decide președintele”, a spus premierul pe 19 iunie 2014, adăugând că nu crede că fostul președinte ar fi fost implicat în vreun fel în scandal.

A doua zi, pe 20 iunie 2014, prim-ministrul a întărit faptul că „orice om politic care ține la România trebuie să-și dea demisia” într-o situație similară.

La momentul respectiv, erau speculații potrivit cărora Traian Băsescu ar fi știut de afacerile și legăturile fratelui său cu clanul Bercea.

În plus, Parlamentul a adoptat și o declarație politice prin care cerea demisia lui Băsescu pe fondul scandalului cu fratele său, pe motiv că s-a ajuns la „atingerea gravă și iremediabilă adusă instituției prezidențiale”. Respectiva declarație politică a fost trimisă membrilor Consiliului European.

Acum, premierul Victor Ponta se află într-o situație asemănătoare. Sora sa și cumnatul său, Alexandra și Iulian Herțanu, sunt vizați de procurorii DNA, care au făcut 14 percheziții la mai multe societăți comerciale, printre care și SC Exfin SRL, care este controlată de soții Herțanu.

Potrivit informațiilor procurorilor de până acum, este vorba despre o situație de deturnare de fonduri europene, cu un prejiduciu estimat la 7,8 milioane de lei, plus o evaziune fiscală de 2,5 milioane de lei.

Anchetatorii suspectează că în dosarul în care au loc percheziții la mai multe firme, între care și cea a surorii și cumnatului lui Victor Ponta, s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei, spun surse judiciare, potrivit Mediafax.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest dosar, care vizează infracțiuni de fraudare a fondurilor UE, anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însușiți în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni și cu privire la comiterea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, printre care și fapte de evaziune fiscală.

Până acum, singura reacție a premierului Victor Ponta, referitoare la acest scandal, constă într-o reacție pe contul său de Twitter. El a scris că nu cunoaște și că oricum ar fi greșit să comenteze cercetările efectuate de către procurori față de cumnatul său, adăugând că „legea trebuie să fie egală pentru toți”.

„Nu cunosc și oricum ar fi greșit să comentez eu cercetările efectuate de procurori față de cumnatul meu/Legea trebuie să fie egală pt toți”, scrie Ponta pe Twitter.