Prima pagină » Știri politice » Ce îi lipsește României în relația cu Federația Rusă. Diaconescu: „Nu cred că este o abordare corectă”

Ce îi lipsește României în relația cu Federația Rusă. Diaconescu: „Nu cred că este o abordare corectă”

Ce îi lipsește României în relația cu Federația Rusă. Diaconescu:
Deschiderea unor canale de dialog cu Federația Rusă, în contextul conflictelor latente din regiune, este un tip de atitudine normal, pentru că o relație cu o mare putere nu se poate baza numai pe elemente de descurajare, a spus vineri, la MEDIAFAX Live, fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.

Întrebat în ce măsură Federația Rusă este „o sperietoare” pentru România și dacă Moscova încearcă să ne „cucerească” într-un fel neconvențional, fostul șef al diplomației române a spus: „Este problemă care trebuie privită din mai multe perspective. După părerea mea, ceea ce este important este de a convinge Federația Rusă de faptul că, în contextul actual subiectele care astăzi ne stau în față, este cazul să se stabilească o anume categorie de agendă, care să reprezinte într-un fel sau altul necesitatea de dialog de ambele părți. Evident, că această agendă trebuie să cuprindă temele și subiectele pe care România le poate susține în condițiile aplicării sancțiunilor politice, diplomatice și economice în legătură cu Federația Rusă. Deci, pe un mandat limitat, dar care poate fi angajat într-un dialog cu Moscova”.

„Încă o dată, dialogul nu trebuie să lipsească”, a continuat Diaconescu, adăugând: „Ceea ce lipsește este stabilirea unor puncte de interes pentru ambele părți. Aici, sigur, și Federația Rusă consideră că statele din Alianță, mai ales statele din această zonă nu au politică externă suverană, pentru că sunt într-o formă sau alta subiect al sprijinului total al Statelor Unite în ceea ce privește securitatea. Deci, de aici ar fi puține argumente pentru care Moscova ar angaja un dialog bilateral, deoarece discuția între marile puteri ar trebuie să fie cea care să prevaleze”.

Și Federația Rusă este interesată ca dialogul să existe, spune Diaconescu: „Nu cred că este o abordare corectă și sincer să vă spun tocmai pentru că există crize, o stare de insecuritate acuzată de ambele părți – pentru că și Moscova consideră că este încercuită de Alianța Nord Atlantică, este un proces de limitare din punct de vedere al securității, orientat direct spre Federația Rusă – deci și Moscova cred că este interesată, după părerea mea, ca cel puțin în zona Mării Negre, în ceea ce privește vecinătatea estică, vestică a Federației Ruse , a Alianței Nord Atlantice, dialogul să existe.

„Atâta vreme cât există dialog, cât există raporturi diplomatice, chiar minimale șansa de a se recurge la violență est tot mai redusă”, a conchis fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.