Ce pretenții au romii de la premierul desemnat, Mihai Tudose

Publicat: 28 06. 2017, 13:28

Președintele Fundației „Roma Umanitate” Cluj-Napoca, Aurel Pascu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, printr-un astfel de minister, se va acelera integrarea romilor în societate.

„Rețeaua de organizații rome socio-politice din Transilvania cer noului prim ministru desemnat, Mihai Tudose, înființarea unui Minister al Minorităților Naționale în cadrul noului Guvern care se va forma. Dorim ca acest nou minister să fie condus prin rotație de către reprezentanții minorităților care fac parte din Parlament. Motivația pentru care cerem acest nou minister se datorează faptului că romii din România trebuie ajutați în domeniile cu care se confruntă, cum ar fi sănătate, lipsa locurilor de muncă, educație. Prin înființarea acestui minister credem că se va accelera integrarea romilor în societate”, a declarat Pascu.

Potrivit acestuia, fostul Guvern Grindeanu nu s-a preocupat în timpul mandatului său de rezolvarea problemelor romilor, astfel încât această situație trebuie remediată.

Din rețeaua organizațiilor rome fac parte Fundația „Roma Umanitate”, Fundația „Syndi humanitas”, Gipsy Media, Centrul Creștin al Romilor din Transilvania, Asociația Romilor din Transilvania, Organizația Etnică a Romilor din România, Partidul Alianța Democratică al Romilor.