Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la finalul ședinței USL, că pozițiile exprimate de ambasadele SUA și Marii Britanii în privința soluției găsite pentru numirea procurorilor șefi de la Parchetul General și DNA sunt normale, dar este „curios” să vadă ce spune Comisia Europeană.
„Cred că nici Ambasada SUA sau a Marii Britanii nu au fost angajate direct în acest proces, sunt curios ce spune Comsia Europeană. La Comisia Europeană s-au construit cu migală, ca să nu spun chiar ticluit, proceduri complicate, lungi. Faptul că cele două ambasade sunt foarte preocupate, și mă bucur că sunt foarte preocupate de cine conduce Parchetele în România, este normal”, a spus liderul PNL.
Crin Antonescu a ținut să precizeze că și-ar dori din partea celor două ambasade să fie preocupate de modul în care este combătută corupția la nivel înalt și „în toate direcțiile”.
„Mi-aș dori să nu fie preocupate nu doar de cine e procuror general sau la DNA, ci cum au condus sau vor conduce acest proces de luptă împotriva corupției. Dacă, de pildă, pe parcursul ultimilor șapte ani, sau cinci, sau trei ani, corupția la nivel înalt a scăzut. Pentru că, dacă nu există această preocupare, atunci nu mai are rost preocuparea pentru cine este procuror general și șef la DNA, cine e propus, cine e numit. Sper ca întregul Pachet să se activeze”, a spus Antonescu.
Ambasadele SUA și Marii Britanii au salutat deblocarea situației din justiție prin propuneri făcute de Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiției, pentru șefia Parchetului General și a DNA.