Ce spun Ponta și Antonescu despre „rușinea de a avea observatori OSCE”, invocată de Băsescu
Crin Antonescu consideră că prezența observatorilor străini este „neplăcută”, Victor Ponta susține că el i-a invitat pe cei de la OSCE, iar președintele Traian Băsescu afirmă că o să avem „această rușine la alegeri”.
„Nu am niciun fel de problemă să avem observatori, dar este neplăcut. Mă uitam cum președintele României radia de bucurie să spună că noi suntem o țară de rușine în care vin observatori. Nu este nicio rușine, nu este plăcut”, a declarat Crin Antonescu.
Cu o seară înainte, președintele Traian Băsescu afirma că vom avea de suportat „rușinea de avea observatori OSCE” deși suntem stat membrual UE.
Cel care a cerut prezența observatorilor OSCE este chiar premierul Victor Ponta.
„Este foarte bine sa avem observatori OSCE. Este deranjant pentru cei care țipă fraudă, cei de la PDL care spun că de aia o sa piardă alegerile. Eu am cerut domnului Corlățean să ceară OSCE să trimită câți mai mulți observatori. Câți mai mulți observatori cu atât mai bine. Suntem în situația în care nu trebuie să ne mai fure arbitrul, ați văzut câte anchete a făcut Parchetul la Neamt. La un vot corect, USL va avea majoritatea absolută în Parlament”, a declarat Victor Ponta.