Ce spune Ciolacu despre votul pe restructurarea Guvernului
Întrebat de câte voturi are nevoie restructurarea pentru a trece în Parlament, președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a răspuns că este de părere că este nevoie de nevoie de jumătate plus unu dintre cei prezenți.
„Păi sunt mai multe discuții, nu sunt un expert în constituționalitate, după cum bine știți și multe persoane spun că este o hotărâre a Parlamentului asta înseamnă că se ia hotărârea cu jumătate plus unu dintre cei prezenți, alții spun că trebuie jumătate plus unu din numărul total. Dacă vreți o părere după documentele pe care le-am studiat astăzi trebuie jumătate plus unu dintre cei prezenți”, a declarat președintele Camerei Deputaților, marți, în Parlament.
Marcel Ciolacu a mai spus că părerea sa se bazează pe mai multe legi, pe o hotărâre a CCR în acest sens și pe cele trei puncte ale Constituției.
Președintele Camerei Deputaților a fost întrebat în ce decizie a CCR a fost dată hotărârea pe care a menționat-o, în contextul în care Constituția specifică faptul că este nevoie de majoritate absolută pentru restructurare.
„Niciodată nu am contrazis presa, repet eu nu sunt un expert în constituționalitate, din interpretarea făcută, umilă făcută de mine părerea mea este că vor trebui jumătate plus unu dintre cei prezenți, dacă nu se vor face aceste voturi și se fac 233 sau se fac mai puține, se fac jumătate plus unu” , a mai completat acesta.
Cioalcu a mai spus că există deja un Guvern investit, nefiind un vot pentru trecerea prim-ministrului în Parlament și că se bazează pe o hotărâre foarte clară a Curții conform căreia hotărârile în Parlament se iau majoritate simplă(jumătate plus unu din cei prezenți).
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, că va merge în Parlament săptămâna viitoare pentru votul de încredere. Liderul PSD a afirmat că nu a decis dacă votul va fi pentru restructurarea Guvernului sau pentru o simplă remaniere.