Prima pagină » Știri politice » Ce spune Jose Manuel Barroso despre întâlnirea cu Victor Ponta

Ce spune Jose Manuel Barroso despre întâlnirea cu Victor Ponta

Ce spune Jose Manuel Barroso despre întâlnirea cu Victor Ponta
Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, a catalogat "bună" și "constructivă" întrevederea cu premierul Victor Ponta, precizând că au discutat despre sistemul judiciar și despre absorția fondurilor europene, conform unui comunicat oficial.

Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, a catalogat „bună” și „constructivă” întrevederea cu premierul Victor Ponta, precizând că au discutat despre sistemul judiciar și despre absorția fondurilor europene, conform unui comunicat oficial.

„A fost o întrevedere bună și constructivă. Am discutat în principal despre sistemul judiciar și despre modul în care fondurile europene pot fi folosite cel mai eficient. În privința sistemului judiciar, am reiterat necesitatea unui sistem judiciar care să funcționeze bine, unul independent, și de respectare a instituțiilor democratice și a normelor statului de drept. Salut faptul că multe dintre punctele de îngrijorare pe care le semnalasem în iulie au fost abordate”, afirmă Barroso, conform comunicatului.

„Am insistat în special asupra importanței ca numirile în funcția de procuror general și de șef al Departamentului Anticorupție să fie făcute în mod obiectiv și independent. Aceste două persoane vor stabili reputația sistemului judiciar și trebuie să aibă integritate și profesionalism. De asemenea, am discutat despre gestionarea și controlul fondurilor europene. L-am îndemnat pe primer să ia măsuri imediate pentru rezolvarea problemelor care au condus la întreruperea fondurilor pentru unele programe europene. Dacă nu vor fi luate măsuri urgente, absorția de fonduri europene va fi serios compromisă. Fiind principalul stimulent al economiei, este esențial să existe progrese majore – indiferent de viitoarele alegeri – pentru implementarea măsurilor absolut necesare în scopul îmbunătățirii capacității de absorbție a fondurilor europene”, a precizat președintele CE.

„Cred că este în interesul României ca toate forțele politice să acționeze cu responsabilitate și prudență în contextul apropierii alegerilor”, a spus Barroso.

Într-un comunicat transmis ulterior de Guvern se arată că cei doi oficiali au discutat despre identificarea de soluții pentru creșterea absorbției de fonduri europene, precum și despre acțiuni necesar a fi realizate în perioada următoare pe domeniul Mecanismului de Cooperare și Verificare.Ponta l-a asigurat pe Barroso că Ministrul Justiției își va îndeplini atribuțiile pe acest domeniu în mod transparent și în urma consultărilor instituționale adecvate.

În ceea ce privește absorbția fondurilor europene, primul-ministru a prezentat acțiunile întreprinse recent pentru a răspunde preocupărilor Comisiei și pentru consolidarea capacității administrative. De asemenea, Comisia Europeană și-a arătat disponibilitatea de a lucra cu autoritățile române pentru a asigura continuitatea programelor cu finanțare europeană, susține Guvernul.

În comunicat se mai arată că Ponta l-a informat pe președintele Comisiei Europene despre colaborarea dezvoltată de România și Franța pentru identificarea de soluții sustenabile privind problematica integrării romilor.

„Președintele Comisiei Europene i-a transmis primului-ministru că Executivul european se bazează pe sprijinul guvernelor naționale pentru a-și atinge obiectivele, motiv pentru care dorește continuarea bunei cooperări cu Guvernul României”, se mai afirmă în comunicat.

Autor
Autor

Citește și