Ce spune Mircea Geoană despre „Spa-ul” lui Ponta din Dubai
„Nu i-a făcut bine (vacanța în Dubai, n.r.), orice am spune și oricum ne-am poziționa față de acest episod. Nu i-a făcut bine, dar este o chestiune pe care dânsul trebuie să și-o analizeze, așa cum sunt convins că își face o analiză cu privire la propriii pași și la modul în care își vede viitorul politic imediat”, a spus Geoană.
Premierul Victor Ponta a revenit, luni, în București cu o aeronavă a companiei Fly Dubai, au declarat anterior, agenției MEDIAFAX, surse oficiale.
În același timp, surse aeroportuare au precizat pentru MEDIAFAX că premierul a fost condus de către protocolul companiei aeriene pe un traseu special, către o ieșire laterală, nu către terminalul principal de sosiri sau salonul oficial, procedură folosită în anumite situații.
Premierul Victor Ponta s-a aflat, pentru câteva zile, în Abu Dhabi, Realitatea TV transmițând o fotografie cu Ponta și omul de afaceri Sebastian Ghiță, deputat PSD, și precizând că imaginea este dintr-un club exclusivist din emiratul arab, din noaptea de sâmbătă spre duminică.
În imagine, Ponta poartă o șapcă de blugi și râde.
Duminică, în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, a fost organizată ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ediția 2014.
Marți, premierul Victor Ponta și-a delegat, prin decizie, atribuțiile de coordonare a Guvernului către vicepremierul Gabriel Oprea, pentru perioada 19-24 noiembrie.
Surse oficiale afirmau că premierul Victor Ponta va intra într-un scurt concediu, până la începutul săptămânii viitoare, deoarece a simțit nevoia unei scurte perioade de odihnă după alegerile prezidențiale, pe care le-a pierdut în fața lui Klaus Iohannis.
Luni, premierul Victor Ponta declara că este „trist”, că îi pare foarte rău pentru cei care l-au sprijinit în alegeri și a arătat că în zilele următoare „o să stea puțin cu familia sa, care suferă mai mult decât el”.
„Bineînțeles că sunt trist, îmi pare foarte rău pentru cei care m-au sprijinit, pentru cei care au crezut. În acestă seară, zilele următoare, o să stau puțin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine, dar mâine avem ședință de Guvern și de săptămâna viitoare ne facem datoria”, a precizat Ponta, luni.