Ce spune Nicolae Ciucă după ce Legea pensiilor a fost adoptată cu discordie în Guvern: Am fost susținătorii majorărilor oneste

Publicat: 09 11. 2023, 18:34

În ședința de guvern de joi, executivul condus de Marcel Ciolacu a adoptat Legea pensiilor, după 3 amânări a ședinței de guvern din cauza unor dispute în contradictoriu între ministrul finanțelor, Marcel Boloș și ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. În acest context, Nicolae Ciucă a precizat că noua Lege are la bază patru principii pe care le-am agreat în coaliție: contributivitate, stabilitate, solidaritate și egalitate.

După ce executivul a adoptat cu chiu cu vai Legea pensiilor publice, șeful Senatului și președintele PNL a ieșit imediat cu un mesaj pe pagina sa de socializare, pentru a clarifica disputele apărute în spațiul public pe marginea noii legi a pensiilor. (detalii AICI)

Partidul Național Liberal este cel care a susținut întotdeauna creșterea pensiilor în condiții sustenabile. Legea, care a fost astăzi aprobată în ședința de guvern, are la bază patru principii pe care le-am agreat în coaliție: contributivitate, stabilitate, solidaritate și egalitate, a scris Ciucă pe Facebook.

Liderul PNL spune că liberalii au fost întotdeauna susținătorii unor majorări oneste și sustenabile, precizând că din 2020 au majorat pensiile cu 40% pe baza unor calcule bine fundamentate.

„Întotdeauna, noi, liberalii, am fost susținătorii majorărilor oneste, cu adevărat sustenabile și am demonstrat acest lucru și în ultimii ani. Din 2020 și până astăzi, PNL a majorat pensiile cu aproximativ 40% și de fiecare dată am făcut-o pe baza unor calcule solide și bine fundamentate”, mai precizează Nicolae Ciucă.

La final, Nicolae Ciucă spune că grija față de seniori rămâne o prioritate pentru PNL: „Grija pentru seniori trebuie să fie un angajament pe care îl onorăm cu fiecare ocazie, construind o Românie în care fiecare cetățean să simtă respectul și recunoștința pe care societatea i le datorează pentru anii de muncă”.

CITIȚI ȘI:

UPDATE | GUVERNUL a adoptat în final Legea pensiilor, după 3 amânări/ Au fost tensiuni între Ministerele Muncii și Finanțelor

UPDATE Guvernul adoptă măsura cash, cu modificări/ Marcel Boloș a întârziat avizele/ Marcel Ciolacu: Economia nu e pregătită pentru mai puțin numerar