Ce spune Ponta despre demisia lui Dan Voiculescu din Senat
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, comentând demisia lui Dan Voiculescu din Senat, că orice senator al USL care pleacă reprezintă o pierdere.
„Orice senator de la noi care pleacă e o pierdere. Știți că au plecat și cei care au fost aleși în autoritățile locale. Deocamdată, însă, după cum vedeți, majoritatea funcționează”, a spus Ponta.
Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, și-a anunțat, luni, demisia din Senat, el spunând că motivul este respingerea unui proiect privind dublarea sancțiunilor pentru evaziune fiscală.
Președintele Senatului, Vasile Blaga, a anunțat în plen că senatorul Dan Voiculescu și-a depus demisia din funcție, începând cu data de luni, 25 iunie.