Ce spune Tăriceanu despre intrarea lui Becali în PNL: „Un subiect care nu ar trebui discutat în conducerea partidului”
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni dimineață, înaintea ședinței BPC al PNL, că, din punctul său de vedere și al mai multor colegi din partid, subiectul privind primirea în PNL a lui George Becali nu ar trebui să fie discutat.
„E un subiect care din punctul meu de vedere, și nu numai al meu, al multor altor colegi nu merită să fie discutat în conducerea partidului”, a spus Tăriceanu.
El a precizat că nu dorește, pentru moment, să facă comentarii suplimentare.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, același în care va candida și Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câștiga.
„Am discutat cu domnul Antonescu – și săptămâna trecută, am discutat și azi – și cred că este o idee foarte bună ca domnul Becali să candideze din partea noastră, exact în colegiul în care va candida domnul Dan Diaconescu, care e aliatul PDL”, a spus Ponta.