Ce spune Victor Ponta despre noul procuror-șef DIICOT
„Nu îl cunosc personal pe noul Procuror Șef al DIICOT ( Dl Horodniceanu) dar am încredere și îi urez un mandat de succes!”, a scris Ponta pe Twitter.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul de numire a lui Daniel Horodniceanu în funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pe o perioadă de 3 ani.
Conform legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Funcția de procuror-șef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupție privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.