Ce spune Victor Ponta despre revenirea lui George Maior în PSD

Publicat: 31 01. 2015, 15:11

După ce George Maior și-a dat demisia din fruntea Serviciului Român de Informații, premierul Victor Ponta a fost întrebat dacă fostul director SRI ar putea reveni în PSD.

„Nu știu, nu am avut o asemenea discuție, este decizia domniei sale”, a fost răspunsul lui Ponta.

Când i s-a cerut să precizeze dacă și-l dorește înapoi în PSD, liderul social-democraților a replicat: „Nu am discutat cu domnia sa și nu dați-mi voie să nu speculez, să-mi dau cu părerea la televizor despre o persoană până nu vorbesc cu acea persoană și până nu decidem că putem face publică acest lucru”.

George Maior este nașul de cununie al cuplului Victor Ponta – Daciana Sârbu.