Ce urmează după decizia de astăzi a CCR care a constatat că Senatul și Justiția sunt în „conflict juridic” în cazul Șova
This browser does not support the video element.
După ce au dezbătut cele trei sesizări formulate în urma votului dat de Senat, pe 25 martie, în cazul solicitării DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova, judecătorii Curții Constituționale au decis că Senatul este obligat să emită o hotărâre prin care să se consemneze rezultatul votului și pe care să o publice în Monitorul Oficial.
Președintele CCR, August Zegrean, a adăugat că, în baza articolului 147 din Constituție, alineatul 4, deciziile Curții sunt obligatorii, iar Senatul nu face excepție de la acest lucru.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Pe de altă parte, nu există un termen limită în care Senatul este obligat să redacteze această hotărâre. Întrebat ce lege va fi luată în calcul atunci când va fi elaborată hotărârea, Augustin Zegrean a precizat că „se aplică legea de la momentul adoptării actului”.
Practic, odată cu redactarea și publicarea acestei hotărâri a Senatului, ea va putea fi atacată la Curtea Constituțională și, în consecință, ar putea fi declarată neconstituțională.
„Acea hotărâre va putea fi atacată la CCR de cei care vor considera că este neconstituțională sau nelegală”, a precizat Zegrean.
Judecătorii au respins sesizarea făcută de președintele Klaus Iohannis și cea făcută de PNL, ultima fiind „inadmisibilă”, luând în considerare faptul că articolul 173 din Regulamentul Senatului și articolul 24 din Statutul deputaților și senatorilor au fost modificate ulterior.