Cele două lecții pe care Iohannis le-a primit după venirea la Cotroceni. Mesajul tranșant al președintelui pentru politicieni

Publicat: 16 12. 2015, 14:03

Președintele Klaus Iohannis a susținut, în fața parlamentarilor, că „cea mai tragică lecție a anului 2015 se numește Colectiv”, arătând că aceasta a scos la iveală problemele multor sisteme, iar „corupția ucide” este „concluzia dură”.

„Cea mai tragică lecție a anului 2015 se numește Colectiv, evenimentul care a îndurerat o națiune întreagă și care a scos la iveală problemele multor sisteme, perpetuate de ani de zile, pe care am ajuns să le tolerăm. Sunt lcururi pe care nu avem dreptul moral să le dăm uitării. Cea mai dură concluzie este aceea că pur și simplu corupția ucide, că se pot pierde vieți nevinovate dacă nu respectăm legi și reguli și dacă noi, ca societate, închidem ochii la nerespectarea lor”, a spus președintele.

„O a doua lecție este legea schimbării. Nu vorbim de o nevoie de moment. Nu are voie să existe o prăpastie între cetățeni și politicieni. Marea miză a lui 2016 este reconstrucția încrederii în politică”, a adăugat șeful statului. Iohannis a susținut că se face purtătorul acestui mesaj de reînnoire, având în vedere rolul președintelui de mediator.

„Este datoria mea să fac acest lucru, dar greul acestei misiuni revine partidelor. Este șansa pentru a menține stabilitatea sistemului politic. Nu îmi doresc o politică în care își fac locul extremismul și radicalismul (…) Ce mi-aș dori eu ca peste timp să se spună despre 2015: că a fost anul în care a început schimbarea modului de a face politică. Este timpul schimbării. Depinde de noi toți dacă răspundem la această dorință a societății.”, a mai spus el.

Anterior, șeful statului a ținut să-și explice „discreția” intervențiilor publice. „Prima mea promisiune a fost să facem un altfel de politică, fără scandal. Am considerat că acest lucru trebuie să înceapă cu președintele. – Restabilirea normalității a însemnat un alt tip de raportare la Constituție și la legi”, a afirmat Iohannis.

El a susținut, totodată, că în plan extern a avut „obiective clare”, după ce „din diverse motive pe care nu doresc să le comentez acum, România s-a aflat într-o stare de izolare în anii anteriori”.


Cele mai importante declarații ale președintelui:

– Am ținut să vin în fața dvs. la un an, nu pentru a face un bilanț sec, ci ca gest de normalitate democratică. Am vorbit atunci despre schimbările majore pentru România.

– Am dorit ca 2015 să fie anul recâștigării normalității. În plan intern, prima mea promisiune a fost să facem un altfel de politică, fără scandal. Am considerat că acest lucru trebuie să înceapă cu președintele.

– Restabilirea normalității a însemnat un alt tip de raportare la Constituție și la legi.

Două lucruri fundamentale lipsesc: dezbaterea și rigoarea. Nu există substitut pentru dezbatere.

– Am vorbit despre așteptarea publicului ca lucrurile să fie mai clare și să nu se schimbe frecvent.

– 2015 a fost un an în care am adâncit opțiunile majore ale politicii noastre externe.

– Am avut câteva obiective clare: consolidarea și extinderea parteneraitului cu SUA, întărirea relațiilor cu state UE și NATO. Relația privilegiată cu Moldova a fost și va rămâne o constantă a politicii extene. Din diverse motive, România s-a aflat într-o stare de izolare în anii anteriori.

Se cuvine să ne uităm la lecții anului 2015 și la ce lipsește ca România să fie puternică. Cea mai tragică lecție a anului 2015 se numește Colectiv.

– Sunt lucruri pe care nu avem dreptul moral să le dăm uitării. Cea mai dură concluzie e că pur și simplu corupția ucide.

O a doua lecție este legea schimbării. Nu vorbim de o nevoie de moment. Nu are voie să existe o prăpastie între cetățeni și politicieni. Marea miză a lui 2016 este construcția reîncrederii în politică.

– Reconstrucția încrederii în politică e tema pe care o propun în perspectiva anului 2016. Mă fac purtătorul mesajului de reînnoire. este datoria mea să fac acest lucru, dar greul acestei misiuni revine partidelor. Este șansa pentru a menține stabilitatea sistemului politic. Nu îmi doresc o politică în care își fac locul extremismul și radicalismul.

– Va fi nevoie de deschidere a partidelor consacrate. Reconstrucția încrederii va mai presupune ceva, din partea tuturor să recunoștem lucrurile bune și să păstrăm ce funcționează. Să nu ne condamnăm instituțiile pentru culpa individuală. Am convingerea că românii vor dovedi înțelepciune și echilibru.

– Aștept de la noul cabinet o guvernare responsabilă.

– Îmi doresc o creștere economică despre care să nu vorbim doar statistic, să se vadă în nivelul de trai al fiecărui român.

– Am lansat ideea unei largi consultări pe tema educației.

– Ce mi-aș dori eu ca peste timp să se spună despre 2015: că a fost anul în care a început schimbarea modului de a face politică. Este timpul schimbării. Depinde de noi toți dacă răspundem la această dorință a societății.

Klaus Iohannis împlinește un an de mandat în 21 decembrie, perioadă în care Parlamentul se va afla deja în vacanță, astfel încât președintele vrea să adreseze acest mesaj miercuri, chiar înaintea votului asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2016.

Președintele se va adresa celor două Camere ale Parlamentului la ora 11.00.

Potrivit unor surse oficiale, Klaus Iohannis va face un scurt bilanț al primului său an la Palatul Cotroceni, cu realizările și restanțele mandatului, dar va adresa și un mesaj privind pașii care trebuie urmați de Parlament și către partide în anul 2016.

Discursul de miercuri va fi al patrulea pe care președintele îl va susține în fața Parlamentului, de la depunerea jurământului și preluarea mandatului. Prima alocuțiune a avut loc în luna februarie, când președintele a cerut ca până la finalul sesiunii parlamentare să existe o nouă legislație privind alegerile. A doua oară, Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului în luna iunie, prezentând noua Strategie Națională de Apărare. Al treilea discurs a fost susținut în fața parlamentarilor în luna septembrie, când președintele a vorbit despre criza refugiaților, votul prin corespondență, un cod al incompatibilităților și reglementări privind aleșii locali.

Klaus Iohannis le-a promis senatorilor și deputaților, în primul său discurs, că va veni în fața lor la fiecare început de sesiune parlamentară.

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale în 16 noiembrie 2014, iar în 21 decembrie el a preluat oficial mandatul de la predecesorul său, Traian Băsescu.