Prima pagină » Știri politice » Cele trei scenarii ale PNL, după demisia lui Blaga

Cele trei scenarii ale PNL, după demisia lui Blaga

Cele trei scenarii ale PNL, după demisia lui Blaga
Conducerea PNL se va reuni în zilele următoare pentru a stabili care este cea mai bună varinată de urmat în contextul demisiei lui Vasile Blaga din funcția de co-președinte al partidului și cea de șef de campanie, acesta anunțând că renunță și la candidatura pentru un nou mandat de senator. Purtătorul de cuvânt al PNL, Adriana Săftoiu, a precizând că în contextul demisiei lui Vasile Blaga liberalii au trei opțiuni: desemnarea unui copreședinte în locul lui Blaga, președinte unic sau congres. Chiar dacă Alina Gorghiu a spus că „PNL este o singură entitate", președintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, a făcut o oarecare distincție între fostul PNL și fostul PDL, arătând că este dreptul celor din urmă să își numească un copreședinte în locul lui Vasile Blaga, pentru că partidul nu se poate „juca" cu desemnarea unui președinte unic ales în BPN.

„Partidul Național Liberal apreciază că decizia domnului Vasile Blaga de a renunța la funcția de co-președinte PNL demonstrează că a pus mai presus de propria carieră politică principiile de integritate asumate de PNL. În același timp, Partidul Național Liberal precizează faptul că Vasile Blaga l-a informat pe președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, că nu își va depune candidatura pentru un nou mandat de parlamentar”, se arată într-un comunicat PNL.

În zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului în care se va stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei lui Vasile Blaga, potrivit sursei citate. Adriana Săftoiu a afirmat că reprezentanții fostului PDL ar putea desemna un alt copreședinte, o altă varinată fiind aceea ca liberalii să aleagă un președinte unic în cadrul Biroului Permanent. De asemenea, un al treilea scenariu este organizarea unui Congres Extraordinar al partidului pentru alegerea conducerii, variantă mai puțin plauzibilă în condițiile în care se apropie alegerile parlamentare.

Quintus: „Este dreptul fostului PDL să-și numească un copreședinte” 

Chiar dacă Alina Gorghiu a declarat că nu există o diferență între PNL și fostul PDL, pentru partidul este o singură entitate, președintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, a nuanțat puțin lucrurile, arătând că acum, după demisia lui Blaga, cei care fac parte din aripa fostului Partid Democrat-Liberal sunt îndreptățiți să desemneze un copreședinte din partea lor. 

„Este dreptul fostului PDL să își numească un copreședinte. În momentul în care trecem la alegerea unui președinte unic atunci se va face un Congres, se va vota. În momentul de față nu este potrivit să rămânem la un singur președinte pentru că asta înseamnă un Congres și un Congres nu se poate pregăti mai curând de o lună, o lună și ceva. Nu este momentul să ne îngăduim o asemenea tergiversare a campaniei noastre electorale”, a declarat președintele de onoare al PNL, pentru MEDIAFAX.

Micea Ionescu Quintus a afirmat că partidul nu se poate „juca” alegând un președinte unic în BPN: „Nu poate fi ales cineva de BPN. A fost o împrejurare când președintele actual al țării era în conducerea noastră și când Biroul putea să aleagă un președinte interimar. Ori nu este cazul. Nu ne putem juca. Este dreptul fostului partid al domnului Blaga să își desemneze un copreședinte”. 

Președintele de onoare al PNL a mai spus că ar fi bine ca președintele unic să nu provină nici de la fostul PNL, nici de la fostul PDL ca „să nu deranjeze” nici unul dintre cele două partide. „Când vom putea să ne înțelegem asupra unui președinte unic… părerea mea este că ar fi bine să nu provină din niciunul dintre cele două partide. Trebuie să ne gândim la cineva care să nu deranjeze nici pe unul nici pe altul”, a spus acesta, care a afirmat că are încredere în nevinovăția lui Blaga. 
 
Quintus a mai afirmat că are încredere în nevinovăția lui Blaga.
 
„Am încredere deplină în nevinovăția lui. (…) Este gestul unui om de onoare. Sunt uimit. Îl cunosc foarte bine pe domnul Blaga și nu de azi, de ieri, am lucrat împreună o vreme îndelungată în Senat, un om capabil, cu picioarele pe pământ. (…) Cred în nevinovăția lui”, a spus președintele de onoare al PNL.

Vasile Blaga, anchetat de DNA pentru fapte de corupție, a anunțat că își depune demisia din funcția de co-președinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an.

„În urma acuzațiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăția în fața instituțiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acționa în consecință și îmi depun demisia din funcția de co-președinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a anunțat Vasile Blaga, printr-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.

Vasile Blaga, copreședintele PNL, audiat miercuri, la sediul DNA Ploiești, într-un dosar de corupție, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre