Prima pagină » Plagiatorii » Cele trei școli de plagiat românesc. De la ticăloșie la Curaj

Cele trei școli de plagiat românesc. De la ticăloșie la Curaj

Cele trei școli de plagiat românesc. De la ticăloșie la Curaj
Trei exemple tipice, memorabile. Două gesturi publice: în premieră, a apărut un început de anchetă privind plagiatul omului de afaceri George Copos, iar președintele Klaus Iohannis a respins semnarea legii de aprobare a ordonanței antiplagiat, inițiată de Ministerul Educației și adoptată Parlamentul României.

Plagiatul românesc a înflorit pe măsură ce sistemul de învățământ a fost căpușat de politicieni și, implicit, abandonat de profesori. Vom identifica trei momente, dar și trei comportamente ale scenei politice românești recente:

1. Metoda ticăloasă. Anii 2000.

Victor Ponta are o ascensiune fulminantă politic-profesională, susținută de grupul de interese Adrian Năstase. Năstase deținea nu doar poziția politică, ci și pe cea universitară într-un sistem, al învățământului. Pe cât de mari erau grevele, nemulțumirile în învământ, pe atât Adrian Năstase, decident, întărea o singură zonă, cea înalt – universitară. Salarii, poziții, sistem de interese și clientelar. Unul dintre rezultate, venite din zona facultății de Drept-București: „Curtea Penală Internațională”, îndrumător științific al lucrării Adrian Năstase, autor Victor Ponta. Plagiatul lui Victor Ponta este rezultatul unui sistem care considera că poate împlini crima perfectă. Suntem stăpâni, cine să ne dovedească?

Iată mersul anchetei astăzi:

2. Metoda Prostiei. 2014-2015.

George Copos a scris în penitenciar , „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”. Lucrarea însă era a unui masterand al profesorului dr. Stelian Brezeanu de la Istorie-București. Masterandul de atunci, C.Parfene și-a recunoscut stupefiat lucrarea și a înaintat, în consecință, documentele pentru o anchetă internă, soluționată astăzi. Cum a fost posibil: George Copos s-a adresat unui grup de prestigiu, dar nu și unuia de putere politică. Cine este Brezeanu? Specialist, care a considerat nu numai că se poate, dar și-a dorit să ofere omului Copos, un lucru cu adevărat tocmit, inedit. I-a luat lucrarea unui student și i-a făcut-o cadou unui om de afaceri în necaz. Gestul inconștient se observă fără multă cercetare: există puține documente ce pot fi citate din secolul 16 în domeniu. Iar aceste documente stau nu pe internet, ci în Arhiva Națională sau la Biblioteca Academiei. A vizitat George Copos aceste instituții? Administrația Penitenciarelor are dovada: mișcarea deținuților. Profesorul Brezeanu are dovada: trufia. Cine îl va trăda pe Copos? Trufia, cercul vicios clientelar, dovada concretă: lucrarea lui C.Parfene?

Vezi detalii aici:

3. Metoda Stoica.

Stoica MM, fost manager Steaua, scrie în 21 de luni de detenție, 4 cărți. ProSport analizează două dintre, detalii aici:

Ce avem de fapt?

Serie de emoticoane. „Competiția”, una dintre lucrări, are 111 pagini, peste jumătate o reprezintă date statistice luate de pe siteul UEFA. În cazul lui MM Stoica nu avem nici ticăloșie, nici prostie/trufie. Reperul intelectual fundamental 2016 este internetul, emoticonul și rezultatul UEFA. Pentru MM Stoica este exercițiul său intelectual, doar ocupațiunea de bază este fotbalul. Sigur, dovezile și aici sunt simple: căutările pe internetul instituției penitenciare privind aceste rezultate. Aici, zona competentei universitare a aratat deriva, iar MMStoica a fost eliberat.

CONCLUZIA:

Justiția va stabili în fiecare caz, gradul de vinovăție, desigur.

Observăm însă că Ordonanța ministrului Curaj, înaintată Parlamentului, ajunsă la promulgare, simbolic, este mai aproape de emoticoane și de o loterie politică. De fapt, între Ordonanța ministrului Curaj și metoda folosită de MM Stoica nu există o mare diferență. Metoda se poate boteza Curaj-Stoica.

Ordonanța – serie de reacții la presiunea grupurilor de interese politice. Să amintim, ministrul Adrian Curaj face parte dintr-o Academie de Siguranță Națională, o suprastructură finanțată de către stat, subordonată însă grupului Gabriel Oprea, el însuși, cu rude, prieteni de cercetare și gradație militară acuzați de plagiat.

Detalii:

Din declarațiile președintelui la respingerea Ordonanței antiplagiat, putem interpreta că în 2016 ministrul Adrian Curaj consideră că plagiatul, o adevărată molimă intelectuală, este un joc de Loto-Pronosport. Ministrul Curaj este reprezentantul în Guvern al grupului de arme și idei intelectuale Gabriel Oprea, singurul care i-ar putea recunoaște meritele acestei loterii politice. Generalul Gabriel Oprea este el însuși în ancheta DNA și într-un declin politic. Deci, grupul crimei perfecte, de pe vremea lui Victor Ponta este, pentru moment, în așteptarea deciziei DNA și a alegerilor locale. „Alianțele matrimoniale” politice sunt într-un moment de cumpănă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile