„Cetățeanul Sorin Mircea Oprescu” îi cere un lucru lui Victor Ponta, „când va ajunge în palatul celor care cârmuiesc”

Cetățeanul Sorin Mircea Oprescu îi cere un lucru lui Victor Ponta, când va ajunge în palatul celor care cârmuiesc
Publicat: 20/09/2014, 19:32
Actualizat: 02/11/2016, 03:04

„Dragă Victore, să nu uiți, când vei ajunge conducătorul acestei țări, când vei depune jurământul, călăuza și principiu să-ți fie, în palatul celor care cârmuiesc, să fii mereu de partea celor cârmuiți”, i-a spus Oprescu lui Ponta.

Oprescu a mai spus că România are nevoie de un alt fel de președinte, respectiv un președinte care să-și iubească țara, poporul, un președinte care să aibă echilibru și înțelepciune.

„Ne trebuie un președinte bun, cu mult bun simț, neconflictual, educat, un președinte patriot, onest, dârz, blând, ferm, care să încurajeze și să stimuleze ce e mai bun . Am credința că Victor Ponta e omul care ne trebuie, de care noi toți, țara, are nevoie acum”, a spus Oprescu.

El și-a exprimat convingerea că Ponta are maturitatea să iubească neamul acesta și pentru a fi acel conducător care poate da încrederea și speranța în viața acestui popor.

„Dragă Victor, eu, cetățeanul Sorin Mircea Oprescu, cred că ai capacitatea și inteligența, puterea, integritatea, dragostea, devotamemtul de a reda țara oamenilor ei”, a spus Oprescu.

Oprescu i-a mai transmis lui Ponta că adevărata victorie va fi atunci când va arăta că nu i-a dezamăgit pe români.

„Victoria adevărată va veni peste cinci sau zece ani, când nu i-ai dezamăgit pe cei care te-au ales și i-ai mulțumit chiar și pe cei care nu te-au votat. Să termini mandatul respectat, regretat și prețuit, cu un popor unit, zâmbitor și optimist, demn, cu o țară puternică, în solidaritate – aceasta este victoria adevărată, dragă Victore”, i-a spus Oprescu lui Ponta.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
L-ai văzut? Lucian a plecat la muncă în Cehia și de atunci a dispărut fără...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Simona Halep, anunț FINAL la 33 de ani: Ăsta e planul acum!
Rețetă de bulion cu roșii și ardei. Îl poți folosi la prepararea ciorbelor și a...
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cristina Vlad, artista de muzică populară, se lansează în afaceri! Ce business profitabil și-a deschis...
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Un obiect în formă de alună a fost înregistrat de radar în timp ce trecea...