CExN PSD la malul mării. Liviu DRAGNEA le cere colegilor să nu îi facă JOCUL LUI IOHANNIS

CExN PSD la malul mării. Liviu DRAGNEA le cere colegilor să nu îi facă JOCUL LUI IOHANNIS
Publicat: 31/08/2018, 19:30
Actualizat: 02/10/2018, 15:58

Dragnea le-a cerut liderilor PSD să nu intre în „jocul lui Iohannis”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut vineri discuții informale prelungite cu „cei mai importanți” lideri ai partidului, cărora le-a cerut „să nu facă jocul lui Iohannis” la ședința CExN al partidului care se va desfășura sâmbătă, la Neptun, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD.

Surse social-democrate au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că președintele PSD Liviu Dragnea a discutat, în cursul zilei, cu „cei mai importanți lideri” din partid și le-a spus acestora că își dorește ca la ședința CExN al PSD de la Neptun, programată pentru sâmbătă, partidul să iasă cu un mesaj de unitate.

Dragnea le-a cerut liderilor PSD „să nu facă jocul lui Iohannis”, au spus sursele citate.

Discuțile dintre liderii PSD și președintele partidului au avut loc pe fondul propunerii senatorului Ecaterina Andronescu de schimbare a Guvernului și de înlocuire a președintelui PSD, Liviu Dragnea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat pentru vineri și sâmbătă, la malul mării conducerea centrală a partidului, împreună cu președinții organizațiilor județene și membrii Executivului, pentru a realiza, împreună, o analiză privind activitatea Guvernului Viorica Dăncilă la șapte luni de la preluarea mandatului. Liderii social-democrați vor îmbina în stațiunea Neptun, pe parcursul a două zile, reuniuni formale cu mai multe „sesiuni” de socializare. Dacă ziua de vineri este rezervată, în principal, discuțiilor informale între liderii PSD, deciziile politice vor fi luate în cursul zilei de sâmbătă.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, miercuri, întrebată dacă simte tensiuni în PSD, că sunt „cu siguranță lucruri de spus” în acest sens dar nu vrea să se alăture celor care „împroașcă cu noroi” așa că își va spune punctul de vedere în interiorul partidului.

Dragnea a spus pe 21 august că nu se va discuta în ședința CEx despre excluderea senatorului Ecaterina Andronescu, cea care a cerut, pe 14 august, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, ca liderul social-democrat să se retragă din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea, precum și pregătirea unui guvern de „super profesioniști”. Andronescu a precizat în scrisoare că PSD trebuie să salveze atât țara cât și partidul „de la un dezastru major” spre care se îndreaptă „vertiginos”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Constanța, că la ședința CExN al PSD de sâmbătă nu decide remanierea guvernamentală. Ea a evitat să spună dacă este mulțumită de activitatea miniștrilor, susținând că nu poate face acest lucru decât după evaluarea lor.

„Nu se va vorbi la acest Comitet Executiv de o remaniere guvernamentală. După cum știți, se va face o evaluare a fiecărui ministru în fun cție de programul de guvernare. Nu am făcut această evaluare, deci nu putem vorbi de o remaniere guvernamentală”, a precizat Viorica Dăncilă.

Ea a evitat să spună dacă, în acest moment, este mulțumită de activitatea miniștrilor.

„Acest lucru pot să-l spun în urma evaluării pe care o fac comparativ cu sarcinile îndeplinite, cu obiectivele îndeplinite din programul de guvernare. Până nu văd această foaie de parcurs a fiecărui ministru, dacă a fost îndeplinită, nu pot să fac anumite precizări”, a mai spus Dăncilă.

Premierul a mai menționat că evaluarea miniștrilor va începe „într-o lună”.

„Această evaluare se va face în coaliția de guvernare, e normal să o discutăm cu cei doi co-președinți”, a mai spus Dăncilă.

Weekend de foc pentru PSD-iști

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat la malul mării conducerea centrală a partidului, împreună cu președinții organizațiilor județene și membrii Executivului, pentru a realiza, împreună, o analiză privind activitatea Guvernului Viorica Dăncilă la șapte luni de la preluarea mandatului.

Liderii social-democrați vor îmbina în stațiunea Neptun, pe parcursul a două zile, reuniuni formale cu mai multe „sesiuni” de socializare. Dacă ziua de vineri este rezervată, în principal, discuțiilor informale între liderii PSD, deciziile politice vor fi luate în cursul zilei de sâmbătă.

Surse din conducerea PSD au declarat pentru MEDIAFAX că prim-ministrul va face o prezentare, sâmbătă, în ședința CExN al PSD de la Neptun, a gradului de îndeplinire de către ministere a măsurilor din programul de guvernare. După prezentarea bilanțului, conducerea lărgită a PSD va stabili dacă se impune o remaniere guvernamentală sau dacă Executivul va continua să funcționeze cu actualii titulari.

Potrivit surselor citate, portofoliile guvernamentale care au atras cele mai multe critici în interiorul PSD, în primele șapte luni de mandat, sunt: Finanțele (Eugen Teodorovici), Economia (Dănuț Andrușcă), Tineretul și Sportul (Ioana Bran), Cercetarea și Inovarea (Nicolae Burnete), Educația (Valentin Popa) și Cultura (George Ivașcu).

Social-democrații vor avea, la Neptun, și o primă discuție despre strategia partidului pentru anul 2019, atunci când vor avea loc alegeri europarlamentare și prezidențiale, au spus surse din conducerea PSD.

Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaților și Senat se vor reuni și ele, tot sâmbătă, la Neptun, într-o ședință destinată stabilirii priorităților legislative în noua sesiune parlamentară convocată pentru ziua de luni, 3 septembrie.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, miercuri, întrebată dacă simte tensiuni în PSD, că sunt „cu siguranță lucruri de spus” în acest sens dar nu vrea să se alăture celor care „împroașcă cu noroi” așa că își va spune punctul de vedere în interiorul partidului.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, pe 21 august, că este nemulțumit de unii miniștri. În schimb, liderul PSD s-a declarat mulțumit de activitatea premierului Viorica Dăncilă.

„Categoric nu ( vreau să o schimb -n.r.). Doamna Viorica Dăncilă trebuie să rămână până în 2020, să încheie acest mandate. Este un premier foarte bun. Cu toată campania care încearcă să o descurajeze. E un record istoric de încasări la buget pe luna iulie și cu o inflație negativă. Nu a avut experiență administrativă doamna Dăncilă, dar a învățat repede cum să conducă un guvern și o face din ce în ce mai bine”, a declarat Dragnea la Antena 3.

Dragnea a mai spus că nu se va discuta în ședința CEx despre excluderea senatorului Ecaterina Andronescu, cea care a cerut, pe 14 august, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, ca liderul social-democrat să se retragă din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea, precum și pregătirea unui guvern de „super profesioniști”. Andronescu a precizat în scrisoare că PSD trebuie să salveze atât țara cât și partidul „de la un dezastru major” spre care se îndreaptă „vertiginos”.

De asemenea, președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că sunt lideri ai partidului care cer proteste „la poarta lui Iohannis”, precizând că „este o fierbere în partid” și că acest lucru va fi discutat în Comitetul Executiv Național de la Neptun.

Social-democrații vor aborda probabil, și alte teme, precum noua lege a pensiilor, oportunitatea suspendării din funcție a președintelui Klaus Iohannis, data organizării referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție, înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții și forma finală a legii off-shore.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome