Cezar Preda: Curtoazia pe care Băsescu o face Guvernului Ponta este marca Traian Băsescu
Vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat, marți, pentru MEDIAFAX că, în opinia sa, „curtoazia” pe care șeful statului o face Guvernului Ponta este „marca Traian Băsescu”, spunând că președintele i-a apreciat ani la rând și pe democrat-liberali, apoi s-a săturat de ei.
„Este o confuzie în a aprecia Guvernul pentru ceea ce de fapt a decis piața economică. Curtoazia pe care o face Băsescu Guvernului Ponta este marca Traian Băsescu. Și pe noi ne-a apreciat ani la rând și apoi s-a săturat de noi”, a precizat vicepreședintele PDL.
Cezar Preda crede că ceea ce s-a întâmplat luni seară la depunerea jurământului de către noul ministru al Justiției „risipește orice dubiu asupra excelentelor relații dintre premierul Ponta și președintele Băsescu”.
„Este clar că războiul procurorilor a trecut. Îmi doresc ca această înțelegere între președintele Băsescu și Guvern să continue pentru rezolvarea marilor probleme ale României de pe agenda curentă: creșterea prețurilor, falimentul întreprinderilor, restituirea proprietăților”, a adăugat Cezar Preda.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la după jurământul de învestire al noului ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, că este o surpriză faptul că pe primele două luni ale anului s-a înregistrat, pentru prima dată de la Revoluție, un sold pozitiv al comerțului exterior.
„Aș vrea să profit de onoarea pe care o am să fie Guvernul aici și să observ că pe primele două luni ale anului este pentru prima dată când avem un sold pozitiv al comerțului exterior, cred că prima dată de la Revoluție. Sigur, unii dintre dumneavoastră or să se mire de cum s-a întâmplat. S-au cumulat efectele în timp și iată că reușim să reducem deficitul de cont curent, chiar să avem surprize ca cele de pe primele două luni ale anului”, a afirmat președintele Traian Băsescu, în discursul său de la Palatul Cotroceni după depunerea jurământului de către Cazanciuc.