Prima pagină » Știri politice » Chiuariu: „Traian Băsescu încearcă învrăjbirea tuturor. Să spună cine sunt politicienii care au vrut să intervină în justiție”

Chiuariu: „Traian Băsescu încearcă învrăjbirea tuturor. Să spună cine sunt politicienii care au vrut să intervină în justiție”

Chiuariu:
Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat, vineri, la Congresul Avocaților, după discursul în care președintele Traian Băsescu a susținut că ar exista politicieni care au încercat intervenții în justiție, că dacă șeful statului a vorbit despre aceștia, trebuia să-i și nominalizeze.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat, vineri, la Congresul Avocaților, după discursul în care președintele Traian Băsescu a susținut că ar exista politicieni care au încercat intervenții în justiție, că dacă șeful statului a vorbit despre aceștia, trebuia să-i și nominalizeze.

Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției, a afirmat că Traian Băsescu încearcă „învrăjbirea tuturor”.

În discursul său, președintele Traian Băsescu a declarat că politicul trebuie să înțeleagă că justiția, cu cei trei piloni ai ei – judecători, procurori, avocați – este intangibilă din punct de vedere al traficului de influență. Președintele a apreciat că, „dacă avem o restanță în evoluția mentalității cuiva, această restanță este la politicieni”. „Ei încă mai cred că justiția se face cu influență, că se aranjează decizii ale judecătorilor cu influență. V-o spune un om care trăiește pe pielea lui această intenție de trafic de influență, chiar în discuții cu președintele, din partea unor politicieni”, a spus Băsescu în fața avocaților.

Senatorul Tudor Chiuariu, invitat la Congresul Avocaților, a precizat că din discursul lui Traian Băsescu ar reieși că diverși politiceni, „cu precădere din partidul dumnealui”, ar fi încercat intervenții în justiție.

„Domnul președinte trebuia să ne spună cine sunt acele persoane, care sunt persoanele vizate și de ce nu a făcut public imediat ceea ce s-a întâmplat. Căci nu cred că s-a întâmplat aseară. Este un fapt foarte grav, pentru că înțeleg că politicieni din partidul domniei sale au încercat să influențeze justiția”, a declarat Chiuariu, adăgând că aceste fapte ar trebui cercetate și pedepsite.

Totodată, senatorul liberal a afirmat că trebuie eliminat amestecul politicului în justiție, acest lucru fiind posibil, în viitor, prin eliminarea posibilității ca oameni politici, partizani, să aibă posibilitatea să facă numiri în funcțiile de conducere din justiție.

„Aceasta este prerogativa ministrului Justiției”, a arătat Tudor Chiuariu, referindu-se la numirea procurorilor șefi din Ministerul Public.

Anterior, președintele Traian Băsescu a declarat că desemnarea procurorilor șefi ai Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o chestiune de asumare, lucru pe care el l-a susținut tot timpul având în vedere că politicienii care fac desemnarea trebuie să-și asume responsabilitatea că cei propuși sunt extrem de valoroși. „Desemnarea procurorilor este o chestiune de asumare, iar eu am susținut acest lucru tot timpul. Avem legea, așa cum o avem, care spune clar: propune ministrul Justiției, avizează CSM, decide președintele. Vreau să știți că sunt cel care a fost împotriva organizării acelei selecții la Ministerul de Justiție pentru că o selecție nu înseamnă asumarea. Ca președinte, ca ministru al Justiției, mâine spui: «îmi pare rău, el a ieșit din concurs». Când discutăm de Parchetul general, de DNA, de DIICOT cei care fac desemnarea trebuie să-și asume responsabilitatea că au desemnat niște oameni extrem de valoroși din punct de vedere profesional, niște oameni capabili să ducă misiunea Parchetului înainte”, a afirmat Băsescu.

Întrebat dacă în opinia sa clasa politică românească este vinovată de imaginea țării în legătură cu aderarea la Schengen, liberalul Tudor Chiuariu a răspuns afirmativ și a remarcat că ar exista politiceni care se ocupă cu astfel de lucruri.

„Da. Sunt unii politicieni a căror singura agendă este să discrediteze și să vorbească de rău România în afară. Din păcate trebuie să constat cu neplăcere că majoritatea acestor politicieni sunt apropiați ai lui Traian Băsescu și îi fac interesele și jocurile inclusiv prin această modalitate. E un lucru trist. Această campanie de denigrare a României trebuie să înceteze, deja am ajuns să fim oaia neagră a Europei și există riscul ca orice s-ar întâmpla – că suntem sau nu suntem vinovați – să fim găsiți vinovații de serviciu. Aceasta este una dintre consecințele acestei campanii iraționale de denigrare a țării”, a declarat liberalul.

Întrebat ce interese au astfel de politicieni, Tudor Chiuariu a spus că au „interese politice înguste”, dând-o exemplu pe Monica Macovei. Macovei a fost înlocuită de la conducerea Ministerului Justiției în aprilie 2007, mandatul ei fiind preluat de Chiuariu.

„Doamna Macovei, de exemplu, vrea să fie considerată Ioan d’Arc a luptei anticorupție din România și de asta trebuie să spună în afară că în România este multă corupție”, a încheiat Chiuariu.