CINCI PROBLEME care pun România pe LISTA NEAGRĂ a CEDO. Ce scot la iveală trei RAPOARTE care au zăcut în Parlament mai bine de un deceniu

Din 2012, România se află sub efectul unei condamnări semi-pilot privind condițiile de detenție, care obligă țara noastră să îmbunătățească condițiile din sistemul penitenciar, fără a impune, însă, un termen de implementare. Deși nu a impus un termen de implementare, condamnările la CEDO au crescut de la an la an, în 2016, România având de plătit nu mai puțin de 1,6 milioane euro în urma proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Deținuții au reclamat în instanță de fiecare dată lipsa spațiilor, igienei, apei calde și prezența șobolanilor în celule.

Asta în timp ce în 2005, 2009 și 2015 membrii Comisiei  pentru drepturile omului a Camerei Deputaților au elaborat trei rapoarte în care prezentau principalele probleme din sistemul penitenciar, aceleași de fiecare dată. 

Gândul a analizat cele trei rapoarte și vă prezintă factorii care împiedică reformarea sistemului penitenciar

ACTUALITATE Victor Ponta: „Ce se decide la masa de la Mar-a-Lago, asta se va ÎNTÂMPLA”

18:30

ACTUALITATE Vasile Bănescu omagiază martirii Revoluției, în contextul situației actuale: „România subminată educațional, în rânjetele populismului trădător”

18:04

SUPRAPOPULAREA

Suprapopularea penitenciarelor „rămâne principala problemă”.  Concluzia nu este de un an, nici de doi, ci de 12 ani, fiind menționată în raportul din 2005 elaborat de membrii Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaților, în urma deplasării în mai multe unități penitenciare pentru „documentare” la fața locului. Ca exemplu, numai în Penitenciarul Bacău gradul de ocupare constatat era de 280%.

„România folosește și azi – din păcate – unități penitenciare cu spații de detenție care nu îndeplinesc nici măcar normele impuse de Legea executării pedepselor privative de libertate din 1969 și cu atât mai puțin normele europene în domeniu”,  notau deputații în raportul din 2005.

CONSULTĂ AICI RAPORTUL DIN 2005

La patru ani după, aceeași Comisie, cum o componență diferită, trasa aceleași observații, remarcând și „progrese”, „însă în domeniul colaborarii A.N.P. cu societatea civilă”.

„La penitenciarul Jilava și la Rahova – care sunt supraaglomerate – persoanele care sunt în zona de tranzit, la un moment dat ajung să stea și câte trei persoane într-un pat”, se arăta în cel de-al doilea raport din 2009.

Al treilea raport, din 2015, releva aceeași „problemă foarte importantă” pe care penitenciarele o au din cauza supraaglomerării „cu implicații negative asupra condițiilor de detenție”. Pe lângă această concluzie, la care au ajuns și membrii Comisiei pentru drepturile omului și în 2009 și în 2005, raportul arăta și faptul că între anii 2011 și 2015, populația penitenciară a rămas la un nivel constant în jur de 30.000 de deținuți (157,92% grad de ocupare), iar capacitatea de cazare, cu toate că între timp crescuse cu 1.500 de locuri, era catalogată drept „neîndestulătoare”, deficitul de locuri de detenție menținându-se, la acel moment, la 10.500 de locuri.

Cel mai mare grad de ocupare, conform raportului, era constatat în Penitenciarul Miercurea Ciuc, care, prevăzut cu o capacitate legală de cazare de 239 de paturi, acesta era de 431 de paturi (180%).

CONDIȚIILE IMPROPRII DE DETENȚIE

Condițiile de detenție, igienă și muncă sunt ” în parte improprii”. Asta au constatat deputații în toate cele trei rapoarte, în urma vizitelor făcute în penitenciare.

Ca prim exemplu, în acest sens, este dat, în raportul elaborat în 2005, Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Jilava, unde s-a constatat că celulele aveau dimensiuni mici, față de numărul de paturi existent în fiecare, în care dorm și câte doi deținuți. Totodată, „condițiile de igienă sunt sub limita acceptabilului”, în condițiile în care „nu există grupuri sanitare în celule și nu se asigură apa curentă necesară igienei personale”, iar „deținuților li se asigură accesul la o baie cu apă caldă doar o dată pe săptămână”, conform celor constatate de deputați în urma vizitei la fața locului. Mai mult, apa potabilă „reprezintă una din problemele grave ale acestei unități penitenciare”, se mai precizează în raport, „în condițiile în care aceasta provine din trei puțuri săpate abia în urmă cu trei ani, puțuri – care dintr-o greșeală – se află deasupra unei pungi de gaze naturale ce alterează, prin degajările sale atât gustul, cât mai ales puritatea apei”.

Lipsurile nu au fost remediate în anii ce au urmat, fiind constatate și în raportul din 2009. În cazul penitenciarelor Jilava și Rahova, „starea de igienă lasă de dorit, dotarea cu saltele este necorespunzătoare, apa caldă este asigurată o singură zi pe săptămână, iar apa este nepotabilă în mare parte, ceea ce face ca mulți deținuți să se îmbolnăvească de dizenterie”. Totodată, „ în celule sunt foarte multe persoane cu boli transmisibile și nu există o protecție a unuia față de celălalt”, deținuții din Jilava semnalând și că există „cazuri de apariție a păduchilor și râiei”.

CONSULTĂ AICI RAPORTUL DIN 2009

În raportul din 2015, aceleași deficiențe din sistemul penitenciar au fost în continuare semnalate. Printre ele, și faptul că hrănirea „lasă de dori” în sensul nerespectării caloriilor stabilite, a modului de preparare, dar și că nu sunt asigurate săli speciale pentru servirea mesei. În plus, sunt menționate reclamații cu privire la neasigurarea hranei specifice persoanelor cu diverse afecțiuni medicale.

INSUFICIENȚA PERSONALULUI MEDICAL ȘI DE PAZĂ

Pe lângă cele sus-menționate, insuficiența personalului de pază, precum și neasigurarea asistenței medicale corespunzătoare sunt, de asemenea, evidențiate în cele trei rapoarte elaborate în decus de 12 ani. Spre exemplu, în primul raport este menționat faptul că pentru cele șase secții în care sunt împărțiți deținuții din Penitenciarul Jilava, există numai patru medici și șapte asistenți medicali și că dotarea cabinetelor medicale este neadecvată. De asemenea, în cazul Penitenciarului cu regim de maximă siguranță Craiova, este constatată lipsa „acută de instrumentar și de materiale” din cabinetul medical.

„O situație aparte”, însă, a fost identificată în cazul Penitenciarului Mărgineni, unde deputații au constatat că „este mai răspândită decât în celelalte penitenciare practica deținutului încurajat de conducerea închisorii să acționeze ca un veritabil șef de celulă sau monitor”. Adică „acesta este discriminat pozitiv față de colegii de celulă, în schimbul furnizării de informații despre ceilalți deținuți”.

În următorul raport, deficitul personalului a rămas la stadiul de „principală problemă”, fiind semnalată atât de deținuți, cât și de conducere. În cazul Penitenciarului de Maximă Siguranță din Gherla, s-a constatat faptul că 500 de cadre lucrau în ture pentru a asigura paza la 1.036 de deținuți, ajungându-se ca, pe timp de noapte, „supravegherea a 300 de deținuți să fie făcută de un singur angajat”, precum se arată în raport.

Un efect al insuficienței personalului de pază al deținuților este și imposibilitatea „de a onora cererea de forță de muncă, din partea societăților comerciale cu care penitenciarul are contracte”, aspect constatat, în același raport, în cazul Penitenciarului de femei din Târgșor, județul Prahova.

Aceleași probleme au persistat, fiind constatate și în 2015, și consemnate în raport de către membrii Comisiei pentru drepturile omului.

„Dotarea unităților penitenciare cu mijloace de transport, de asigurare a pazei și supraveghere, precum și dotarea personalului este deficitară”, se preciza în raportul din 2015, care semnala, totodată, că „există un număr de peste 200 de posturi vacante”.

CONSULTĂ AICI RAPORTUL DIN 2015

Președintele ANP, Marius Vulpe, declara, în februarie, anul acesta, că deficitul de personal este „unde la 20%”.

„Astăzi, când vorbim, 80% din personalul sistemului penitenciar este angajat pe funcțiile pe care le avem prevăzute, însă cele 15.000 de posturi pe care le avem în ștatele de organizare ale Administrației nu sunt realiste. Această cifră este depășită ca și nevoie. (…) Nevoia sistemului penitenciar este undeva la 20.000 de angajați, dar strict pe ce avem prevăzut acum, prin hotărâre de Guvern, avem 15.000 de posturi”, spunea Marius Vulpe.

Conform ultimului raport al ANP, publicat în 2016, personalul se ridică la 12.143 de angajați, 7.676 activând în sectorul de siguranță și regim.

FRECVENȚA MARE A DECESELOR

Dintr-o medie a statisticilor oficiale oferite Gândul de Administrația Națională a Penitenciarelor, câte un om moare la fiecare trei zile în închisorile din țara noastră, numai în ultimii nouă ani fiind înregistrate aproape 900 de decese. Cele mai multe se datorează bolilor, cele mai frecvente fiind bolile cardiovasculare, cancerul, bolile digestive, în timp ce rata sinuciderilor este de 13%.

Mai exact, potrivit ANP, 876 de persoane au murit din 2008 până la finalul anului 2016, la o medie anuală a numărului de deținuți de peste 29.000 de persoane, pentru perioada respectivă. Statistica nu include persoanele deținute în aresturile unităților de Poliție.

În perioada 2008-2016 (finalul lunii iunie), statisticile ANP trimise Gândul arătau că șapte persoane au murit prin agresiune și 105 s-au sinucis sau ca urmare a autoagresiunilor, ceea ce înseamnă că sub 1% din deținuți au murit din cauza violențelor și aproximativ 13% prin sinucidere/autoagresiune.

Vârful populației de deținuți din România, în perioada 2008-2016, s-a înregistrat în 2013, când au existat în medie peste 33.000 de deținuți în penitenciare, iar cea mai mică populație a fost în 2008, cu puțin peste 26.000 de deținuți. Acum, la sfârșitul lunii ianuarie 2017, numărul deținuților era de 27.308 persoane. 

Problema este semnalată și în primul raport al Comisiei, în care se prezintă un caz special de la Penitenciarul Mărgineni. Acolo, cinci deținuți au murit în condiții catalogate în raport ca fiind „cel puțin bizare”, într-un interval de numai 45 de zile și din aceeași cauză:  „insuficiență cardio-respiratorie acută”.

Cu toate că Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a constatat că decesele celor cinci deținuți „au survenit din cauze naturale”, membrii Comisiei pentru drepturile omului precizează în raport că decesele acestora „ar fi putut surveni în urma relelor tratamente aplicate acestora pe fondul unor proteste față de modul autoritarist de acțiune al directorului închisorii, supranumit „Dumnezeul deținuților””, având în vedere „vârstele apropiate și relativa tinerețe și vigoare a celor cinci”. Mai mult, aceștia s-au pronunțat pentru „redeschiderea dosarelor cu soluția de neîncepere a urmăririi penale, mergând până exhumarea cadavrelor”, precizând că „ar exonera de orice suspiciune personalul și conducerea acestui penitenciar”.

LIPSA PENITENCIARELOR NOI

În raportul din 2005, elaborat de Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaților, se menționa faptul că „deși în programul de reformă a sistemului judiciar aprobat de Guvernul României în 2001, s-a apreciat necesară construirea a 14 penitenciare noi – care prin planurile ministeriale au fost reduse la 4, nu s-a deschis încă, până în prezent, nici o lucrare, bugetul alocat ANP pe 2004 a fost la limita supraviețuirii, iar în anii procedenți s-a ridicat doar la 70% din necesarul solicitat”.

La 12 ani după, actualul director al ANP, Marius Vulpe, anunță că în următoarele 12 luni se vor aloca bani pentru noi spații de detenție, recunoscând, în același timp, că aceste investiții nu vor rezolva, însă, problema decât în sudul țării.

„Principalele investiții pentru 2017 sunt două penitenciare pentru care avem sume alocate pentru studii de fezabilitate, Caracal și Berceni și după aceea sunt trei penitenciare, Deva, Codlea și Giurgiu, unde vom crea noi locuri de detenție și vom moderniza la Deva. În plus, mai avem patru locații unde vom crea noi locuri de deținere, dar nu în acest an. În acest an demarăm lucrările la Vaslui, Baia Mare, Târgu Mureș și la Codlea. (…) La cele două penitenciare nu vor începe lucrări efective, sunt alocați bani doar pentru două studii de fezabilitate (…)  E clar că cele două penitenciare nu vor rezolva problema supraaglomerării în toată țara. Vor rezolva problema supraaglomerării din sudul țării”, declara, la sfârșitul lunii februarie, Marius Vulpe.

Toate acestea în contextul în care gradul de ocupare al sistemului penitenciar românesc a ajuns la 145% în 2017, iar condamnările la CEDO au crescut de la an la an, numai în 2016, România având de plătit nu mai puțin de 1,6 milioane euro în urma proceselor pierdute în 2016. În toate cazurile, deținuții au reclamat lipsa spațiilor, a igienei, lipsa apei calde și prezența șobolanilor în celule.

Realitatea este că ultimul penitenciar a fost construit începând cu 1994, iar singurul proiect de închisoare public-privată, anunțat acum șase ani, nu s-a materializat niciodată. Acesta ar fi urmat să fie ridicat în comuna Berceni, lângă Ploiești, și să fie ocupat exclusiv de cei închiși în regimul de maximă siguranță. Termenul limită de execuție era prima jumătate a anului 2013.

„Cei din aceste penitenciare vor avea condiții civilizate de trai, iar statul nu va mai fi pus în situația de a fi condamnat pentru condițiile pe care le asigură celor închiși”,  declara, în 2011, Ioan Băla, șeful de la acea vreme al ANP, subliniind faptul că deținuții vor avea condiții „conforme cu standardele internaționale în vigoare”.

Cinci ani mai târziu, în vara lui 2016, Băla declara că acel proiect nu a mai avut nicio finalitate din cauza legislației lipsă în acest domeniu, dar că susține în continuare astfel de inițiative de parteneriat public-privat.