CINE a STABILIT întâlnirea Băsescu – Barroso de la Bruxelles și de ce i-a TELEFONAT președintele lui Victor Ponta

CINE a STABILIT întâlnirea Băsescu - Barroso de la Bruxelles și de ce i-a TELEFONAT președintele lui Victor Ponta
Publicat: 19/09/2012, 01:47
Actualizat: 01/04/2019, 19:18

Premierul Victor Ponta a declarat că, duminică, a fost contactat telefonic de către președintele Traian Băsescu pentru a fi informat despre discuția avută de acesta cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, precizând că șeful statului este cel care a cerut să fie primit la Bruxelles.

„Președintele mi-a dat un telefon și mi-a spus puțin ce a vorbit cu domnul Barroso, atât cât a dorit domnia sa”, a spus Ponta, la postul B1 TV.

El a precizat totodată că, din informațiile primite din partea Comisiei, a aflat că Băsescu este cel care a cerut întrevederea cu președintele CE.

„Președintele Băsescu a solicitat această întâlnire, după care președintele Barroso, absolut normal, m-a informat și am stabilit că, pentru a exista acel echilibru de care cred că avem cu toții nevoie, este bine să se vadă și cu mine la Bruxelles. Nu a existat niciodată o discuție să mergem împreună la Bruxelles. A fost președintele Băsescu, care a avut inițiativa, după care președintele Barroso, pentru ideea de echilibru și pentru că, în realitate, Comisia lucrează în special cu Guvernul, a dorit să aibă această întâlnire. Mie mi s-a părut o inițiativă foarte bună, motiv pentru care imediat am spus da”, a afirmat Ponta.

Președintele Traian Băsescu s-a aflat vineri la Bruxelles, iar premierul Victor Ponta a fost primit și el, luni, de președintele Comisiei Europene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Măsuri speciale pentru un ministru suedez care are „cea mai ciudată fobie din lume”
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Povestea unui român, printre cele mai enigmatice dispariții din lume. A reapărut brusc după 30...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Consilier Trump: UK să se alinieze SUA în materie de comerţ mai degrabă decât să...
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
A venit acum anunțul teribil de la Oana Lis: Din respect, pentru că nu mai...
Risipa alimentară poate fi eliminată cu ajutorul câtorva sfaturi simple dar utile
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Noi cercetări contestă rolul materiei întunecate în formarea galaxiilor