Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene care se implică în afaceri judiciare sau nu combat eficient fraudele și actele de corupție vor risca suspendarea fondurilor comunitare, conform unui proiect de rezoluție aprobat joi de Parlamentul European.
„Asistată de un grup de experți independenți, Comisia Europeană va avea sarcina de a depista «deficiențe generalizate în privința statului de drept» și va decide măsuri care ar putea include suspendarea plăților efectuate prin bugetul UE sau reducerea prefinanțării,” se arată în proiectul aprobat joi de Parlamentul European cu 397 de voturi pentru, 158 împotrivă și 69 de abțineri.
Planul va fi implementat doar dacă va fi aprobat și de Consiliul UE. Imediat ce un stat membru sancționat va remedia problemele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE pot hotărî deblocarea fondurilor.
Comisia Europeană va putea stabili că normele statului de drept sunt expuse riscurilor, dacă apare una din următoarele probleme:
– buna funcționare a autorităților care implementează bugetul UE;
– buna funcționare a autorităților care efectuează controlul financiar;
– investigarea adecvată a fraudei – inclusiv frauda fiscală – corupția sau alte încălcări care afectează execuția bugetului UE;
– control judiciar eficient de către instanțele independente;
– recuperarea fondurilor plătite în mod necuvenit;
– prevenirea și sancționarea evaziunii fiscale;
– cooperarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă și, dacă este cazul, cu Parchetul European.
#EPlenary endorses report by @petrisarvamaa & @EGardiazabal: member states jeopardising the rule of law to risk losing EU funds. https://t.co/0kWnUdhrmW
— CONT Committee Press (@EP_BudgControl) January 17, 2019
Pentru identificarea acestor situații, pentru fiecare țară va fi creat un un grup de experți independenți în drept constituțional și financiar, compus dintr-un expert numit de parlamentul național al fiecărui stat membru și cinci experți numiți de Parlamentul European, care va evalua situația anual și va publica un rezumat al concluziilor sale.
În funcție de domeniul îbn care au fost identificate problemele, Comisia poate decide aplicarea unei din următoarele măsuri:
– suspendarea angajamentelor,
– întreruperea termenelor de plată,
– reducerea prefinanțării
– suspendarea plăților.
Comisia Europeană va impune statelor sancționate să completeze din fonduri proprii programele a căror finanțare a fost suspendată, pentru ca beneficiarii finali să nu fie afectați. Cu excepția cazului în care decizia prevede altfel, guvernul va trebui să continue implementarea programului sau fondului UE respectiv și să efectueze plăți către beneficiarii finali, cum ar fi cercetătorii sau organizațiile societății civile.
Proiectul de rezoluție denumit „Protejarea bugetului UE în cazul constatării deficiențelor generalizate în materie de stat de drept în statele membre” este parte a Planului bugetar multianual 2021-2027.
Comisia Europeană a mai propus în ultimii doi ani posibilitatea limitării accesului la finanțare europeană în cazul țărilor membre ale Uniunii Europene care nu respectă principiile statului de drept.
„Respectarea statului de drept și a tuturor valorilor UE sunt principiile fundamentale pe care am construit proiectul european. Niciun guvern nu poate încălca aceste valori fără să sufere consecințele,” a declarat în plen Eider Gardiazabal (Partidul Socialist European), co-raportor al Comisie pentru bugete.
🙌Aprobada la propuesta de @EGardiazabal para penalizar a través del presupuesto a los paÃses que atenten contra el Estado de Derecho y los valores europeos
👉’Los Estados que no respeten las reglas de la UE verán recortado su presupuesto’.âž•Info: https://t.co/QSrpHBA6dw pic.twitter.com/ePryaYf9ng
— Socialistas Europarl (@Socialistas_PE) January 17, 2019
Petri Sarvamaa (Partidul Popular European), co-raportor al dosarului, s-a declarat satisfăcut de includerea în prioect a prevederii că statul sancționat trebuie să continue finanțarea proiectelor suspendate, pentru ca beneficiarul final să nu aibă se suferit. „Cel mai important aspect al acestui mecanism este protecția beneficiarilor finali, element accentuat în comparație cu propunerea originală a Comisiei,” a afirmat europarlamentarul finlandez. „Am inclus, de asemenea, Parlamentul European în procedura de luare a deciziei, ceea ce întărește dimensiunea de responsabilitate democratică în privința măsurilor propuse.”
Uniunea Europeană trebuie să intensifice acțiunile pentru promovarea democrației, a normelor statului de drept și a drepturilor fundamentale în spațiul comunitar, inclusiv prin susținerea organizațiilor societății civile, conform unei rezoluții adoptate joi de Parlamentul European.
Comisia de Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) a propus triplarea fondurile alocate în bugetul multianual comunitar (2021-2027) pentru Programul de Drepturi și Valori, până la nivelul de 1,834 de miliarde de euro (Comisia Europeană propusese 642 de milioane de euro).
Propunerea de lansare a negocierilor cu membrii Consiliului UE a fost aprobată joi cu 426 de voturi pentru, 152 împotrivă și 45 de abțineri.
„Cu obiectivul general de protejare și promovare a drepturilor și valorilor prevăzute în Articolul 2 al Tratatului UE, prin susținerea organizațiilor societății civile la nivel local, regional, național și transnațional, Programul încearcă să promoveze egalitatea și nediscriminarea, să încurajeze implicarea cetățenilor și participarea la procesul democratic și să combată violența,” anunță Parlamentul European într-un comunicat postat pe site-ul instituției.
„Eurodeputații au decis în mod specific să menționeze protejarea și promovarea principiilor democrației și statului de drept ca fiind principalul obiectiv, dat fiind că aceste norme sunt elemente preliminare necesare apărării drepturilor fundamentale și asigurării încrederii reciproce între statele membre și cetățeni la nivelul Uniunii Europene”, precizează Parlamentul European.
Eurodeputații au acceptat ca, în cazuri excepționale, în care se constată deteriorarea rapidă și în mod grav a situației dintr-un stat membru și sunt expuse riscurilor valori fundamentale, Comisia Europeană să lanseze o procedură de finanțare a organizațiilor societății civile pentru facilitarea și susținerea dialogului democratic.
Civil society groups actively promoting #Freedom, #equality & #democracy need to be protected from #intolerance & #violence! Today @GreensEP & @BodilValero secured easier access to #EU funds for small organizations.
More information 👉ðŸ¼https://t.co/JmFpAAAiKX#EuropeforCitizens pic.twitter.com/g5kH3qhPtn
— Greens in the EP (@GreensEP) January 17, 2019
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan avertizează că propunerea votată în Parlamentul European este un răspuns foarte clar dat majorității PSD-ALDE, care nu va mai putea să continue atacurile la adresa Justiției, dacă mai doresc să primească bani de la Bruxelles..
„Sutele de mii de români care au ieșit în stradă în ultimii doi ani au cerut ca Uniunea Europeană să-i ajute mai mult în lupta cu politicienii care atacă statul de drept, atacă independența justiției și atacă valorile europene. Astăzi, Uniunea Europeană a dat un semnal foarte puternic tuturor oamenilor cinstiți. Parlamentul European a votat mai devreme propunerea ca, în viitor, fondurile europene să fie condiționate de respectarea statului de drept. Este o propunere necesară. Asta așteaptă oamenii. De ce îi deranjează atât de mult această propunere pe cei de la PSD – ALDE? Fiindcă PSD și ALDE vor să atace în continuare justiția, iar prin acest mecanism împiedicăm atacurile guvernanților la statul de drept,” a explicat Mureșan.
„Lucrările la proiectele de finanțare europeană vor continua, beneficiarii își vor primi banii, dar proiectele vor fi finanțate de la bugetul de stat și nu din bugetul UE, până când Guvernul va reveni la respectarea statului de drept. Acest lucru este foarte important deoarece mecanismul trebuie să sperie guvernele care vor să încalce statul de drept, ci nu să afecteze beneficiarii de fonduri europene.
Un lucru este clar: niciun guvern nu-și va permite să plătească 5 miliarde de euro pentru o autostradă de la bugetul de stat în loc să primim acești bani gratis de la UE. Niciun guvern nu-și va permite să meargă în fața oamenilor și să le spună „în loc să primim gratis 5 miliarde de euro de la Bruxelles pentru autostradă, trebuie să plătim din buzunarul românilor, doar pentru ca Liviu Dragnea să scape de închisoare. Prin votul dat astăzi, UE a dat astăzi un răspuns foarte clar: nu veți scăpa basma curată, știm ce agendă aveți și vă vom opri”