Prima pagină » Știri politice » Cine candidează împotriva lui Valeriu Zgonea la funcția de președinte executiv al PSD

Cine candidează împotriva lui Valeriu Zgonea la funcția de președinte executiv al PSD

Cine candidează împotriva lui Valeriu Zgonea la funcția de președinte executiv al PSD
Vicepreședintele PSD Constantin Niță și-a înscris, vineri, candidatura pentru funcția de președinte executiv al PSD, urmând să își dispute această poziție cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care și-a depus candidatura joi, potrivit unor surse social-democrate.

Candidatura lui Niță vine după ce, potrivit acelorași surse, acesta și-ar fi dorit să se înscrie în cursa pentru un post de prim-vicepreședinte, fiind susținut de organizația PSD Brașov.

În urma discuțiilor din Comitetul Executiv Național, cele patru funcții de prim-vicepreședinte avansate în PSD nu au mai fost înființate, astfel încât Niță țintește acum a doua poziție din partid.

În cursă s-a mai înscris și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Acesta și-a depus candidatura joi, fiind susținut de 35 de filiale PSD pentru funcția de președinte executiv.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum