Cine este Florian Dorel Bodog, propunerea PSD pentru Ministerul Sănătății

Publicat: 03 01. 2017, 17:37

Florian Bodog a ocupat funcția de director al Direcției de Sănătate Publică și de Control din cadrul Ministerului Sănătății din 2012 până în prezent, poziție pe care a ocupat-o și între 2010 – 2011, fiind și secretar de stat în cadrul aceleiași instituții pe probleme de sănătate publică și relații internaționale între 23 mai 2012 și 19 decembrie 2012 și director de cabinet din anul 2011 până în luna mai 2012.

Este membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen din anul 2013.

A fost manager al Spitalului Clinic Județean Oradea între 2009 și 2010 și prodecan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea între 2008 și 2012. Din 2012 până în prezent, este decan al Facultății din Oradea.

Florian Bodog a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea în anul 1997, a obținut titlul de doctor în Științe medicale în 2001 și a absolvit Cursul de Înalt Funcționar Public în 2011.

Vorbește fluent limba engleză și are cunoștințe de limba franceză.

Potrivit declarației de avere, Florian Bodog deține, împreună cu soția sa, trei terenuri extravilane în județul Bihor, a căror suprafață totală este de peste 15.000 de metri pătrați, un apartament în Oradea, o casă în Osorhei, județul Bihor și o casă cu teren în Ungaria.

Florian Bodog conduce un autoturism Volkswagen Polo fabricat în anul 2005 și are în conturi 593.000 de lei, peste 3.000 de euro, 545 de Yeni japonezi, acțiuni în valoare de 380 de lei și un împrumut acordat în nume personal în valoare de 254.675 de lei.

Potrivit declarației de avere, Florian Bodog a obținut în utlimul an fiscal peste 60.000 de lei din indemnizația primită de la Senat și peste 75.000 de lei din activitatea didactică în cadrul Universității din Oradea și în Spitalul Clinic Județean Oradea, în timp ce soția sa a obținut peste 52.000 de lei din activitatea didactică. Familia Bodog a încasat din dobânzile la bănci în ultimul an fiscal peste 3.000 de lei.

Potritiv ebihoreanul.ro, Florin Bodog ar fi devenit profesor și conducător de doctorate fără să fi semnat ca autor principal numărul minim de articole științifice.