Prima pagină » Știri politice » Cine este fostul boxer, candidat PPDD în Buzău, care are 50 de terenuri, cinci locuințe și două spații comerciale

Cine este fostul boxer, candidat PPDD în Buzău, care are 50 de terenuri, cinci locuințe și două spații comerciale

Cine este fostul boxer, candidat PPDD în Buzău, care are 50 de terenuri, cinci locuințe și două spații comerciale
Fostul boxer Bogdănel Stoicescu, candidatul PPDD în Colegiul 7 Camera Deputaților din Buzău, are, conform declarației de avere depusă la Biroul Electoral Județean, 50 de terenuri în județul Buzău și în București, dar și patru case, un apartament și două spații comerciale.

Potrivit declarației de avere depusă la Biroul Electoral Județean Buzău, fostul boxer Bogdănel Stoicescu are 40 de terenuri agricole în județul Buzău, în suprafața totală de aproape 59 de hectare, două terenuri în extravilan tot la Buzău, unul în intravilan în comuna buzoiană Scorțoasa, dar și șapte terenuri în intravilan în municipiul București, acestea din urmă în suprafață de aproape patru hectare.

Candidatul PPDD pentru un post de deputat în Buzău mai are două spații de producție, un apartament și trei case de locuit în București, precum și o casă de vacanță în comuna Scorțoasa.

De asemenea, el are două spații comerciale, unul în București și unul în Buzău.

Potrivit documentului citat, Bogdănel Stoicescu nu are autoturisme pe numele său, dar conduce un BMW X6.

El are două conturi în valoare de 100 de lei și 150 de lei și datorii de peste 180.000 de euro la bănci și la o persoană fizică.

În anul 2011, Stoicescu a realizat venituri de peste 208.000 lei din administrarea a trei firme pe care le deține. Fostul sportiv desfășoară afaceri în domeniul agro-industrial, pază și protecție, iar la un moment dat a fost patronul unui ziar cotidian, ulterior transformat în săptămânal.

Soția lui Bogdănel Stoicescu este casnică și nu a obținut venituri în 2011.

Bogdănel Stoicescu are 61 de ani, este domiciliat în București, iar în urmă cu patru ani a candidat din partea PNG pentru un post de deputat pentru Colegiul 6 din Buzău, pierzând bătălia electorală.

El a fost boxer, finanțator al unui club de box și al unei echipe de fotbal, ABC Stoicescu, care evoluează în Liga a patra de fotbal, la Buzău.

Citește și