Cine este Iulian Dumitrescu, ex-prim-vicepreședinte al PNL și șef al CJ Prahova. Ce avere a strâns în conturi
Numele lui Iulian Dumitrescu a făcut „ocolul” internetului în cursul zilei de joi. Suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, a anunţat, pe Facebook, că demisionează din toate funcţiile deţinute în partid, pentru că „partidul nu are nicio legătură cu această speţă”.
Dar cine este și ce avere are Iulian Dumitrescu, un politician extrem de discret, dar putred de bogat. (GÂNDUL a detaliat acest subiect AICI…)
Cine este Iulian Dumitrescu
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, vizat ancheta DNA, era, până joi, prim-vicepreşedinte al PNL şi unul dintre cei mai influenţi oameni din partid, dar şi un om politic extrem de discret, care evită apariţiile publice.
El a ocupat de două ori fotoliul de senator – o dată de Călăraşi şi altă dată de Prahova. În cea mai recentă declaraţie de avere consemnează împrumuturi consistente către partide şi către persoane fizice. La rândul său, are un credit bancare de 127.000 de euro scadent în 2036, dar datorează bani şi unei persoane fizice, 180.000 de dolari, cu termen de restituire anul acesta, notează News.ro.
Acuzat frecvent de adversarii politici că „ajunge rar la birou”: „Conduce județul prin telefon”
În vârstă de 51 de ani, Dumitrescu este născut în judeţul Prahova, la Vălenii de Munte, însă mare parte a carierei sale politice s-a desfăşurat în judeţul Călăraşi.
Iulian Dumitrescu a deţinut două mandate de senator din partea PNL: 2012 – 2016 ca senator de Călăraşi, iar 2016 – 2020 ca senator de Prahova.
Înaintea alegerilor locale din 2020, el a preluat şefia filialei Prahova a PNL, stabilindu-şi domiciliul în oraşul Plopeni.
El a candidat din partea PNL pentru Consiliul Judeţean Prahova, obţinând, în 2020, sprijinul USR. Preşedintele de la acea vreme al USR Prahova, Mihai Poliţeanu, a anunţat public faptul că partidul îl va susţine pe Dumitrescu pentru preşedinţia CJ Prahova. Odată ce a obţinut această funcţie administrativă, Dumitrescu a susţinut în alte funcţii importante vechi colaboratori de-ai săi, pe care i-a adus în Prahova din judeţul Călăraşi, unde ocupaseră funcţii în administraţia din acel judeţ.
Un exemplu în acest sens este Dumitru Tudone, fost secretar general al Consiliului Judeţean Călăraşi, care şi-a făcut mutaţie în judeţul Prahova pentru a lucra în administraţia locală din acest judeţ. Familia lui Tudone este în Călăraşi, afirmă surse apropiate politicianului. La momentul în care a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Tudone era trimis în judeacă de DNA, fiind ulterior achitat.
În cei peste trei ani de când conduce CJ Prahova, Iulian Dumitrescu a fost acuzat că ajunge foarte rar la birou, adversarii săi politici afirmând, în discuţii informale, că acesta conduce instituţia „prin telefon”.
Iulian Dumitrescu a intrat în conflict direct cu primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici care în acest mandat l-a acuzat pe preşedintele CJ Prahova că a făcut mai multe acţiuni sau a respins unele măsuri cu scopul de a prejudicia imaginea publică a edilului din Ploieşti, deşi cei doi au fost aleşi sub sigla aceluiaşi partid.
Ce avere a strâns în conturi Iulian Dumitrescu
Conform celei mai recente declarații de avere, actualizată în iunie 2023, Iulian Dumitrescu și soția sa dețin un apartament de peste 150 de metri pătrați, achiziționat în 2008, și unul de 45 de metri pătrați, cumpărat în 2005. În plus, în patrimoniul lor se regăsește un autoturism Range Rover din 2014.
La capitolul împrumuturi, în anul 2023, Dumitrescu declară că a acordat un împrumut de 45.000 de euro către Partidul Național Liberal, iar tot în aceeași categorie apar trei împrumuturi către persoane fizice, cu o sumă totală de 170.000 de lei și 70.000 de euro.
În ceea ce privește conturile în lei, președintele CJ Prahova menționează că deține mai multe conturi cu un total sub 70.000 de lei.
La capitolul „Datorii”, Iulian Dumitrescu indică un credit de aproximativ 127.000 de euro la First Bank, cu scadența în 2036, și un împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 180.000 de dolari, contractat în 2012 și care urmează să fie achitat în acest an.
În anul 2022, acesta a încasat suma de 164.268 de lei de la CJ Prahova.
De asemenea, în 2020, Iulian Dumitrescu a vândut un teren în valoare de aproape un milion de lei către o societate, teren situat în județul Ilfov, iar în aceeași zi a vândut un alt teren, situat în județul Dâmbovița, aceleiași firme, pentru suma de 775.000 de lei.
Vă recomandăm să citiți și: