Prima pagină » Știri politice » Cine este Mihai Chirica și cum a ajuns disidentul din PSD

Cine este Mihai Chirica și cum a ajuns disidentul din PSD

Cine este Mihai Chirica și cum a ajuns disidentul din PSD
Cine este Mihai Chirica și cum a ajuns disidentul din PSD

Ieșeanul Mihai Chirica a stat într-un con de umbră ani de zile, deși se spune despre el că a condus Primăria Iași ca „mâna dreaptă” a fostului primar și lider PSD, Gheorghe Nichita. Chirca a devenit cunoscut în viața politică abia după ce izbucnit dosarul „Amanta”, cel care i-a distrus cariera lui Nichita. De atunci, actualul primar al Iașului a preluat încetul cu încetul frâiele Primăriei și a filialei PSD Iași, acum ajungând unul dintre cei mai vocali membri de partid.

Mihai Chirica a intrat prima dată în Primăria Iași în 2002, ca inspector la Direcția Tehnică, în vremea în care orașul era condus de Constantin Simirad. În doar cinci luni a ajuns să conducă acest birou. Timp de aproape 10 ani a fost omul din umbră care știa tot ce mișcă în Primăria Iași, cel care știa oricând în ce stadiu se află orice lucrare în desfășurare la nivelul orașului, omul care, de fapt, era mâna dreaptă a primarului Gheorghe Nichita (edil al Iașului din 2003).

Declarațiile sale în presă din acea perioadă erau legate doar de proiectele care vizau infrastructura municipiului Iași. A fost, am putea spune, tehnocratul din Primăria Iași, înainte de a fi „la modă” să fii tehnocrat.

Situația nu s-a schimbat mult nici din 2012, de când a devenit membru al PSD Iași, consilier local și viceprimar. În acea perioadă numele său a fost deseori amintit în scandalul tăierii teilor de pe bulevadul Ștefan cel Mare din Iași.

Mihai Chirica a fost cel care ar fi semnat proiectul prin care se regândea întreaga amenjare a bulevardului din centrul orașului, cel care ar fi decis tăierea copacilor simbol și înlocuirea loc cu salcâmi japonezi.

„Din punctul de vedere al insituției, spunem că am luat decizia bună, spre binele ieșenilor. Despre care specie e mai importantă pentru orașul Iași, eu spun că și teiul își găsește locul, și salcâmul. Noi credem că a fost o decizie corectă care a venit în sprijinul Iașiului pentru că l-am transformat din rădăcini”, declara atunci presei Mihai Chirica.

A încercat să își repare greșeala în vara anului 2015, când era primar interimar, când a propus ieșenilor un referendum ce a dus la replantarea teilor.

„Replantarea teilor nu este o problemă. Scoatem salcâmii, punem teii. Sunt foarte mulți tineri care vor să participe la această acțiune și înțelegem să colaborăm oricând se poate cu ieșenii dornici de implicare. Avem și cereri pentru salcâmi, așa că nu vor fi aruncați, ci replantați la rândul lor”, explica Chirica în august 2015.

Chirca a început să devină din ce în ce mai vizibil după ziua de 30 aprilie 2015, zi în care DNA a descins la Primăria Iași, la Poliția Locală și acasă la primarul Gheorghe Nichita, într-un dosar de abuz în serviciu. Defapt, dosarul care i-a adus sfârșitul carierei politice fostului edil.

Procurorii DNA îl acuzau atunci că și-a urmărit amanta, Adina Samson, cu ajutorul Poliției Locale. Dosarul este acum pe rolul Tribunalului Iași.

Pe 30 aprilie 2015, Mihai Chirica a dat două declarații presei. În prima susținea că nu știe ce se întâmplă în primărie și în ce birouri fac procurorii perecheziții. Acesta a revenit cu o declarație pe larg, vorbind chiar și despre situația lui Gheorghe Nichita din punct de vedere politic.

„E prematur să vorbim despre decizii, să dăm comunictate de presă, în condițiile în care nici noi nu știm mare lucru. La nivelul organizației nu se pot lua decizii, deciziile având în vedere statutul domnului primar pot fi luate doar la nivelul central al PSD. În rest, lucrurile merg înainte”, spunea Chirica pe 30 aprilie 2015.

Iar lucrurile pentru el au mers înainte, pentru Nichita, însă, nu, la începutul lunii mai Nichita anunțând și că se suspendă din funcțiile pe care le deținea în PSD, cea de lider al organizației județene și cea de vicepreședinte la nivel național.

Chirica prelua atunci și funcția de viceprimar cu atribuții de primar și astfel începea și lupta internă din PSD Iași dintre taberele Nichita și Chirica, mai ales că tânărul edil era, din 2013, președinte al filialei municipale.

La congresul PSD Iași din septembrie 2015, Chirica s-a dezis de mentorul său, cel a cărui mână dreaptă fusese atâția ani, declarând: „Tot ceea ce s-a întâmplat în organziația municipală Iași, în organizația județeană Iași și în Primăria Iași a fost rezultatul propriilor sale acțiuni. N-a fost nimeni în măsură să se opună acestui lucru. Prin urmare, nu putem să ne învinuim cu nimic”.

La scurt timp după această declarație, în octombrie 2015, Mihai Chirica devenea președinte executiv al Organizației Județene PSD Iași și vicepreședinte PSD la nivel național. Era viceprimar cu atribuții de primar, practic conducea primăria fără să mai stea în umbra lui Gheorghe Nichita.

Chiar din perioada pre-campaniei pentru alegerile locale, Chirica era peste tot în oraș, la orice eveniment, fie că era vorba despre unul cultural sau sportiv. În campanie, Chirica a evitat să se folosească de sigla PSD și a încercat să transmită mesajul său mai mult în nume propriu și a echipei alături de care candida.

Chirica a câștigat alegerile cu peste 46% dintre voturile ieșenilor prezenți la urne. Chiar și după „înscăunarea” oficială la Primăria Iași, Chirica a continuat să fie o prezență evidentă printre ieșeni, însă nu încă la nivel național.

A urmat campania pentru alegerile parlamentare, când Chirica a ieșit mai mult în public decât cei pe care îi propusese pentru a reprezenta Iașul în Parlament.

Pe 11 decembrie 2016, la afișarea rezultatelor de la exit poll, Mihai Chirica declara presei: „A contat foarte mult echipa, lumea nu mai crede în povești. Vor să vadă oameni, programe, fapte. Echipa noastră înseamnă proiectele Iașului, înseamnă un parlament demn, motiv pentru care ieșenii au ieșit la vot și și-au exprimat acest drept. Le mulțumesc
celor care ne-au acordat încrederea, munca de abia acum începe, nu s-a terminat nimic, nu este niciun fel de concediu prelungit pe patru ani. Acești parlamentari nu reprezintă doar PSD, reprezintă toată comunitatea ieșeană și toți românii. Le mulțumesc pentru felul în care s-au implicat. Nu a fost o muncă ușoară, dar a meritat”.

PSD Iași a câștigat, la alegerile din 11 decembrie, 8 fotolii de parlamentar: șase deputați și doi senatori. Negocierile și discuțiile privind premierul și Guvernul României l-au adus pe Mihai Chirica în prim-plan la nivel național.

Pe 21 decembrie, liderul PSD Iași comenta pentru corespondentul MEDIAFAX nominalizarea lui Sevil Shhaideh pentru funcția de premier al României, spunând că este p propunere venită „din sânul partidului”.

„Nu sunt foarte multe de comentat. Este o propunere venită din sânul partidului, vorbește foarte bine despre egalitatea de șanse, cred că temperează bine avântul unor declarații premature care s-au petrecut imediat după rezultatul alegerilor din partea unor alți lideri PSD. De regulă o femeie se apleacă cu seriozitate atunci când este pusă să facă o treabă importantă, eu personal totdeauna am avut succes în proiectele în care am colaborat cu doamne”, declara Mihai Chirica.

La scurt timp însă acesta a revenit cu o altă declarație publică, spunând are două păreri, una ca cetățean, și alta ca primar, „crescut lângă statuia lui Ștefan cel Mare”, niciuna dintre ele nefiind favorabile desemnării lui Sevil Shhaideh pentru funcția de premier al României

„Ca vicepreședinte PSD, atât timp cât am împuternicit președintele la nivel național să ia o decizie și asta a considerat-o necesară, mă gândesc că a avut mai multe necunoscute în studiu decât am avut eu cu mintea mea, cu sufletul meu, și a luat această decizie. Dacă mă întrebați ca cetățean, nu cred că este cea mai potrivită. Dacă mă întrebați ca primar, crescut lângă statuia lui Ștefan cel Mare, este nepotrivită”, spunea Chirica într-o conferință de presă, aceasta fiind prima declarație contra partidului venită din capitala Moldovei.

Afirmațiile sale au devenit din ce în ce mai vehemente în ceea ce privește deciziile social democraților din momentul în care a izbuncit scandalul ordonanței 13.

Citește și