Cine este Mihai Fifor, propus de Victor Ponta ca ministru al Transporturilor

Publicat: 21 06. 2015, 16:25
Actualizat: 21 06. 2015, 16:29

Premierul Victor Ponta i-a transmis președintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a senatorului PSD Mihai Fifor în funcția de ministru al Transporturilor, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale.

Fifor este președintele Comisiei pentru transporturi și energie, dar face parte și din Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen, din iulie 2013. În februarie 2013 a fost ales membru supleant în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

El a avut 66 de inițiative legislative, 60 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului și 18 declarații politice.

În martie 2014, Fifor a fost ales președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana (județul Călărași).

Un an mai târziu, respectiv în luna martie a acestui an, senatorul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de martor, în dosarul în care parlamentarul Gabriela Firea îl acuza pe fostul președinte Traian Băsescu de șantaj, urmărirea penală a acestuia din urmă fiind dispusă în aprilie 2014, de parchetul instanței supreme, dar suspendată până la încheierea mandatului de președinte, în 21 decembrie.

Potrivit ultimei sale declarații de avere, actualizată la începutul lunii iunie, singurul bun pe care îl deține Fifor este o casă de locuit în Ișalnița (Dolj), cu o suprafață de 150 metri pătrați, pe care a cumpărat-o în anul 2005.

Pe de altă parte, figurează cu un credit ipotecar din anul 2006, în valoare de 17.170 de euro, scadent în anul 2031.

Fifor a obținut anul trecut venituri de 59.628 lei din activitatea de senator și 799 lei de la Universitatea din Craiova.

Înainte de începerea mandatului de senator, el a fost secretar al Comisiei pentru administrația publică și organizarea teritoriului.

Fifor și-a început cariera în anul 1994, ca cercetător științific principal la Institutul de Cercetări socio-umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova, unde a lucrat până în 2001.

În perioada 2001-2005 a condus Centrul județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din județul Dolj, iar apoi, timp de patru ani, a fost manager al Muzeului Olteniei din Craiova.

În anul 2009, Fifor a fost numit secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor (MAI) și tot pe parcursul acelui an și-a început un nou mandat la muzeu, unde a stat până în mai 2012, când s-a întors pe poziția de secretar de stat la MAI (în guvernarea Victor Ponta), pe care a deținut-o până la alegerile din decembrie.

Fifor are o licență în Filosofie, terminând în 1994 Facultatea de Litere și Istorie a Universității Craiova, iar după un an a dobândit un master în literatura română. În anul 2003, Fifor a devenit doctor în antropologie socială, tot la Universitatea Craiova.

Ulterior, el a urmat un masterat în Managementul Afacerii Publice la SNSPA (2007), iar în 2009 a studiat Managementul afacerilor interne, la Colegiul Național de Afaceri Interne al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, precum și Securitate și bună guvernare, la Colegiul Național de Apărare.

Postul de ministru al Transporturilor este vacant de mai bine de o săptămână, când Ioan Rus a demisionat în urma declarațiilor sale referitoare la românii din străinătate. Rus a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate și despre cât câștigă aceștia muncind în construcții, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că „de banii ăștia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”. Rus a fost numit ministru al Transporturilor în iunie anul trecut.