Prima pagină » Știri politice » Cine este Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne

Cine este Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne

Cine este Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne
Nicolae Moga, cel care a depus miercuri jurământul în funcția de ministru al Afacerilor Interne, este senator PSD de Constanța, aflat la al treilea mandat și vicepreședinte al Biroului Permanent al Senatului României. Între 1996-2000, a fost președintele televiziunii Neptun Constanța.

Nicolae Moga a început munca în 1977, în poziția de șef lot la Energomontaj Turceni, iar din 1980 a fost șef de brigadă, coordonator lucrări de construcții montaj ecluzele Năvodari și Cernavodă – Energomontaj Năvodari. Între 1986 și 1991, a fost director adjunct Management – Energomontaj CNE Cernavodă, sectorul Termocentrale Electrice, iar apoi a fost numit, între 1991 și 1993, subprefect al județului Constanța. De altfel, Nicolae Moga a mai deținut funcția de subprefect al județului Constanța și între 2003-2004.

Timp de patru ani de zile, respectiv între 1996 și 2000, Nicolae Moga a fost președintele televiziunii Neptun Constanța, iar în 2008 a obținut primul său mandat de senator în Parlamentul României, fiind apoi numit vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională. În 2012, a mai obținut un mandat de senator, iar acum se află la al treilea.

Nicolae Moga a fost cursant, între 1973 și 1977, al Facultății de Energetică, Specializarea Centrale Termoelectrice din cadrul Institutului Politehnic București, a făcut studii studii postuniversitare de management și finanțare Locală, între 2002-2004, la Universitatea Ecologică București, între 2002 și 2006, a făcut Facultatea de Drept și Științe Juridice din cadrul Universității Ecologice București, iar în 2011 a absolvit Universitatea Națională de Apărare ,, Carol I ,,.

Nicolae Moga este membru PSD din 2003, mai exact a deținut funcția de membru al Comitetului Executiv Constanța.

Foto: Hepta

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein