Cine este Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne
Nicolae Moga a început munca în 1977, în poziția de șef lot la Energomontaj Turceni, iar din 1980 a fost șef de brigadă, coordonator lucrări de construcții montaj ecluzele Năvodari și Cernavodă – Energomontaj Năvodari. Între 1986 și 1991, a fost director adjunct Management – Energomontaj CNE Cernavodă, sectorul Termocentrale Electrice, iar apoi a fost numit, între 1991 și 1993, subprefect al județului Constanța. De altfel, Nicolae Moga a mai deținut funcția de subprefect al județului Constanța și între 2003-2004.
Timp de patru ani de zile, respectiv între 1996 și 2000, Nicolae Moga a fost președintele televiziunii Neptun Constanța, iar în 2008 a obținut primul său mandat de senator în Parlamentul României, fiind apoi numit vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională. În 2012, a mai obținut un mandat de senator, iar acum se află la al treilea.
Nicolae Moga a fost cursant, între 1973 și 1977, al Facultății de Energetică, Specializarea Centrale Termoelectrice din cadrul Institutului Politehnic București, a făcut studii studii postuniversitare de management și finanțare Locală, între 2002-2004, la Universitatea Ecologică București, între 2002 și 2006, a făcut Facultatea de Drept și Științe Juridice din cadrul Universității Ecologice București, iar în 2011 a absolvit Universitatea Națională de Apărare ,, Carol I ,,.
Nicolae Moga este membru PSD din 2003, mai exact a deținut funcția de membru al Comitetului Executiv Constanța.
Foto: Hepta