Prima pagină » Știri politice » Cine i-a propus, de fapt, lui Marian Munteanu să candideze

Cine i-a propus, de fapt, lui Marian Munteanu să candideze

Cine i-a propus, de fapt, lui Marian Munteanu să candideze
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, a declarat miercuri seara că prim-vicepreședintele Teodor Atanasiu este cel care l-a contactat pentru a discuta despre candidatură, dar nu a putut preciza exact ziua în care a fost sunat.

”Nu sunt sigur… să nu greșesc. Cred că dl Atanasiu sau dl Predoiu, chiar nu știu cum au discutat dânșii”, a spus inițial Munteanu, la Antena 3, invitat în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei”, unde a fost întrebat cine l-a propus candidat în interiorul PNL.

Peste câteva momente el a admis că nu îl cunoștea pe Cătălin Predoiu și a afirmat: ”M-a sunat domnul Atanasiu”.

”Cred că m-a sunat ca să avem această discuție, am vorbit odată cu vreo câteva zile în urmă, dar nu era vorba de candidatură, profitând de vechea mea discuție cu dl Orban, mi-a zis «Dar cam cum vezi programul tău civic, cam cu cine am putea să-l facem». Am zis că sunt deschis cu orice candidat de la Primărie dacă vrea să facă punctele astea pentru cetățeni și după vreo patru zile, era cu o zi înainte de nominalizare, mi-a dat telefon, zice: «Uite, vrei să vii la o discuție cu conducerea partidului?». Eu mă gândeam că o să discut cu un alt candidat (…) și atunci mi-au făcut propunerea. Să știți că am fost surprins”, a susținut el.

Întrebat cînd a avut discuția cu liderii PNL, el nu a putut preciza ziua: ”A fost luni. Sau marți. Nominalizarea mea când a fost? Nominalizarea mea a fost acum trei zile (a fost cu o zi înainte de momentul interviului, n.r.). (…) Acum 3 zile? sau 4?”

”Acum de curând m-a sunat. Nu m-am gândit să țin minte ziua”, a concluzionat Marian Munteanu.

Copreședintele PNL Vasile Blaga a afirmat marți că Marian Munteanu a fost propunerea lui Cătălin Predoiu.

Citește și