Nicușor Dan a arătat cine sunt cei șapte principali sponsori ai campaniei sale electorale, după ce în jurul acestui subiect au apărut tot felul de controverse. Dan a arătat că până acum, în campania sa electorală a primit 241.324 de lei și a cheltuit 221.150 de lei, majoritatea banilor venind de la cei șapte sponsori, dar și de la 400 de donatori online care și-au publicat numele, precum și de la alții care au dorit să rămână anonimi, însă ale căror donații nu pot depăși plafonul de 10.500 de lei, conform legii.
„Oamenii donează nu ca să ceară ceva, ci ca să sprijine o idee, ca să sprijine un proiect pentru orașul în care trăiesc”, a spus Nicușor Dan despre cei care au donat în campania sa, unii dintre ei sume care au variat de la 10 lei la câteva sute de lei.
„Pe câțiva dintre ei îi cunoșteam înainte: Florin Talpeș și Horia Manda sunt principalii sponsori de la Școala Normală Superioară București, la care eu sunt unul dintre fondatori, am fost director administrativ. Matematicienii îi cunosc din anii 2000. Alexandru Lăpușan ne-a ajutat foarte mult în campania din 2012, a făcut site-urile pe care le-am folosit atunci. Pe domnul Nicolae Rațiu îl cunosc indirect, prin colaborarea pe care ASB a avut-o”, a explicat Nicușor Dan.
El a mai spus că a organizat o întâlnire deschisă unde a invitat cei mai mari antreprenori români, iar unii dintre ei au donat sume mici, apoi ulterior unii au fost convinși de proiectul său și au donat mai mult.
„Le-am explicat ce vrem să facem, au avut încredere. Cred că oamenii ăștia au încredere că vom face ceea ce promitem”, a spus Nicușor Dan.
Sir George Iacobescu, 70 de ani, este un dezvoltator imobiliar care conduce grupul Canary Warf din Londra. A plecat din România pe vremea lui Ceaușescu, în Canada, iar în 2011 a primit titlul de Sir de la Regina Marii Britanii.
„Vrem să facem dezvoltare imobiliară serioasă în București, investiții serioase, nu găinăriile și mica ciupeală pe care am avut-o până acum”, a spus Nicușor Dan, legat de faptul că printre sponsorii săi principali se află și mari dezvoltatori imobiliari.
Alexandru Lăpușan este un tânăr investitor în aplicații software și marketing online și conduce compania Zitec.
Horia Manda se ocupă cu investiții financiare și conduce compania Axxess Capital. Este fost cercetător în matematică al Academiei Române și a mai condus Fondul Româno-American de Dezvoltare, conform lui Nicușor Dan. Conduce sau a condus mai multe fonduri de investiții, unele dintre ele preluând foste bănci precum Romexterra, Banca Agricolă sau Banca Românească, precum și alte companii aflate în situații financiare grave. Pe unele a reușit să le revândă. Deține acțiuni și la Bitdefender, compania lui Florin Talpeș, alt sponsor de-al lui Nicușor Dan.
Camil Perian este un atreprenor de 38 de ani din IT care conduce Skin Media. În 2014, avea o avere estimată de Forbes România la 8 milioane de euro. Compania sa este distribuitor oficial al Nikon în România și deține brandul Utok, care produce tablete și telefoane în China. De asemenea, importă electrocasnice. Și-a pornit afacerile cu banii părinților, conform unui interviu Forbes.
Nicolae Rațiu este fiul fostului lider țărănist Ion Rațiu. Este dezvoltator imobiliar și președintele Fundației Ion Rațiu. Deține Regent Properties Ltd., companie imobiliară cu proprietăți în România, dar și în alte țări. În România, compania sa este implicată în parcul industrial București, de lângă Autostrada București-Pitești, proiectul imobiliar Carol Park Residence, Hotelul Lebăda sau parcul industrial din Câmpulung (fosta fabrică ARO).
Iulian Stanciu conduce grupul eMAG, specializat în comerțul online. A plecat în afaceri alături de deputatul Sebastian Ghiță, urmărit penal în mai multe dosare de corupție și fraude, fondând împreună compania Asesoft Distribution. Prin această companie, au preluat Flamingo, Flanco și eMAG, alți trei mari retaileri online. În 2010-2011 a dorit să se rupă de Sebastian Ghiță, conform unui interviu pentru Capital, astfel că a apelat la grupul sud-african Naspers, care a preluat pachetul majoritar de acțiuni la eMAG (70%). În prezent, deține 25% din compania care deține și eMAG, alături de gigantul Naspers.
Florin Talpeș este fondatorul Bitdefender, companie de soluții de securitate online situată între liderii globali din acest domeniu. Deține compania Softwin. Averea familiei sale era estimată în 2013 de Forbes la 95 de milioane de euro.