VIDEO | Ciolacu: Dacă mi se va face vreun dosar penal, în acel moment demisionez de la conducerea partidului
This browser does not support the video element.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri seară, la B1 TV, că dacă va avea un dosar penal va demisiona imediat din fruntea PSD, precizând că pentru el contează mai mult bunăstarea paridului decât să ocupe funcţia de preşedinte.
„Nu-mi e frică de absolut nimic. Dacă găseşte cineva ceva, totuşi… E o vorbă pe care ar trebui să o reţinem cu toţii: să nu-ţi fie frică de ceea ce ai făcut, să-ţi fie frică de ceea ce se poate inventa despre tine, voi face pasul în aceeaşi secundă. Sunt şi alţi colegi în partid care pot să preia conducerea PSD. Nu voi face o astfel de greşeală. Pentru mine contează mai mult PSD decât să ocup eu funcţia de preşedinte. (…) Dacă mi se va face vreun dosar penal – care nu am ştiinţă – în acel moment eu am plecat de la conducerea partidului. O să mă lupt în justiţie, dar eu nu pot să mut această luptă, până la urmă incorectă, să o mut şi să o transfer pe partid şi aşa trebuie să facă orice lider”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la B1 Tv.
Cioalcu a precizat ca este pregătit să facă pasul înapoi dacă lui i s-ar face o nedreptate, fiind convins că pe numele său există dosare la DNA.
„Sunt pregătit în orice moment să fac pasul înapoi în cazul în care există sau se face vreun abuz asupra mea. (…) Eu sunt ferm convins că am dosare la DNA şi reclamaţii, dar să se şi adeverească”, a adăugat liderul PSD.
Liderul PSD consideră o există o mare problemă că Florin Cîțu este încă premierul României, după toate problemele pe care acesta le-a avut în SUA.
„Marea problemă este că în continuare în acest moment domnul Cîţu mai este prim ministrul României şi eu, personal, nu mă aşteptam cu toată îndârjirea preşedintelui României – fiindcă el este autorul moral la tot ce se întâmplă acum în România, el şi-a dorit această coaliţie a perdanţilor, el a încălcat spiritul Constituţiei şi nu a lăsat PSD să facă propunerea de prim ministru, iar acum plătim cu toţii această notă de plată şi această ambiţie a preşedintelui de a avea guvernul său”, a afirmat Ciolacu.