Prima pagină » Știri politice » Ciolacu, despre remaniere: Așa începe o reforma sănătoasă / Ștefănescu: Remaniem tot și de-a valma

Ciolacu, despre remaniere: Așa începe o reforma sănătoasă / Ștefănescu: Remaniem tot și de-a valma

Ciolacu, despre remaniere: Așa începe o reforma sănătoasă /  Ștefănescu: Remaniem tot și de-a valma
Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaților, scrie pe Facebook că adevărata reformă începe cu remaniere, așa cum se întâmplă acum. În replică, fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, susține că miniștrii performanți de ieri, sunt "remaniații aruncați pe scările partidului de azi".

„O remaniere a Guvernului în acest moment este binevenită. Cred că viitorii oameni pe care îi vom pune miniștri trebuie să respecte direcția pe care partidul a exprimat-o la Congres. Este un semnal extrem de puternic pe care membrii PSD l-au transmis cand au votat în număr mare și candidații de pe locul doi. Sunt colegi tineri, care au crescut în acest partid, oameni capabili și de perspectivă.

Sunt mai multe județe care au tineri competenți și bine pregătiți profesional. Și trebuie să ne uităm și acolo. Așa începe o reforma sănătoasă în interior și nu cu decizii luate în afara partidului. La fel cum poate ar fi bine să introducem în statut o regulă prin care toți președinții de organizații și conducerea de la nivel central să aibă maxim două mandate. Astfel, tinerii ar avea o perspectivă clară și reală în interiorul partidului. Voi cine credeți că ar trebui să ocupe funcții în guvern?”, scrie Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Reacția a venit însă de la Codrin Ștefănescu, ce a scris, la rândul său pe Facebook: „Remaniem tot si de-a valma ! Ministrii performanti de ieri, remaniatii aruncati pe scarile partidului de azi. Te-a atins vreodata, Dragnea ? Atunci, pa ! Vorba lui Ciolacu : asa incepe reforma sanatoasa din interior ! Hai, ca e de bine ! Mergem sigur spre victorie…”.

Carmen Dan și-a anunțat demisia din funcția de ministru de Interne, înainte de ședința CEx PSD de luni. Un alt nume vehiculat este cel al lui Teodor Meleșcanu, în locul său la MAE urmând să vină Ramona Mănescu, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Autor

Citește și