Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Ciolacu, despre suspendarea lui Iohannis: Mergem la suspendare, dar să inițieze Barna, Orban, nu PSD

VIDEO | Ciolacu, despre suspendarea lui Iohannis: Mergem la suspendare, dar să inițieze Barna, Orban, nu PSD

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi acuză pe cei de la PNL de încălcarea tuturor măsurilor de protecție sanitară, la organizarea Congresului PNL care s-a ținut cu peste 5.000 de participanți, mulți dintre aceștia ignorând pandemia de Covid-19. El consideră că campania de vaccinare si-a pierdut credibilitatea, întrucât românii au senzația că doar ei trebuie să respecte normele de protecție sanitară. 

„Ei au avut o problemă mare, să țină oroarea de congres, sfidarea la adresa românilor. Românii să se vaccineze… După circul ăla cu 5.000 de PNL-iști, fără să respecți nicio regulă? PSD a chemat șefii Poliției, DSP-ului … în Parlament. Pe noi ne luau de pe stradă ne băgau în dube. Toți 5.000 de la Congres trebuie amendați. Așa au fost amendați și românii. E ca șmecheria cu specialiștii noștri. Cum îi cheamă? Organizatorul cum îl cheamă? Orban e organizatorul. Toți 5.000 amendați!”, a afirmat Marcel Ciolacu, marți seară la România TV.

Liderul social-democraților îi invită pe Orban și Barna să inițieze suspendarea președintelui Klaus Iohannis, iar PSD va susține acest demers.

„Ce facem cu premierul? Cu președintele? Cum să te expui acolo? Indiferent. Inițiază Orban o suspendare. Să inițieze suspendare, PSD a inițiat două. Mergem la suspendare, dar să inițieze Barna, Orban, nu PSD. Să iasă … De ce ne spune jumătăți de adevăr? Dacă omul e Sf. Gheorghe? Să aflăm cum se fac jocurile în România”, a declarat șeful PSD.