Ciolacu: E oficial / Alianța PSD-PNL depune lista pentru EUROPARLAMENTARE, la BEC / Ciolacu și Ciucă se întâlnesc la fostul sediu USL

Publicat: 05 04. 2024, 07:30
Actualizat: 05 04. 2024, 11:50
11:46

Ciucă: Am încredere că cetățenii văd această listă ca un angajament

Președintele Nicolae Ciucă și-a exprimat încrederea că românii vor vedea lista comună a PSD și PNL ca un angajament.

Eu am mare încredere în acest demers şi sunt convins că şi cetăţenii României văd în această listă comună un angajament al celor două partide pentru România

Ciucă subliniază că această listă cuprinde o parte dintre europarlamentarii care au experienţă.

Practic, este o echipă pe care am asumat-o împreună astfel încât să ne ducem la capăt angajamentul pentru a continua cu aceeaşi responsabilitate să asigurăm stabilitatea guvernării şi dezvoltarea României, această echipă are misiunea de a merge la Bruxelles nu pentru PNL, nu pentru PSD, are misiunea să meargă la Bruxelles pentru România, pentru cetăţenii României.

11:26

Trei FEMEI sunt pe locuri eligibile / Ciolacu. Ne completăm unii pe alții

Pe primele 10 poziții ale listei comune pentru europarlamentare sunt senatoarea PSD, Gabriela Firea, Comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean (PNL) și europarlamentarul Maria Grapini.

Președintele PNL a afirmat că nu este creșterea numărului de femei pe listă, pe care a dorit-o.

Avem o creștere, nu este creșterea pe care am dorit-o, s-a făcut un pas înainte, acestea au fost propunerile făcute de la filiale, de la filiale s-a ajuns la regiune. Am reușit să avem doamne de la ambele partide pe locurile eligibile, a declarat Nicolae Ciucă.

La rândul său, Marcel Ciolacu a afirmat: Ne-am completat unii pe alți

PSD a venit cu mai multe doamne în Guvernul României. Ne-am completat unii pe alți, la fel am făcut și la europarlamentare, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu.

10:39

Ciucă, despre fostul sediu al USL

Întrebat daca este o alegere simbolică a fostului sediu USL, care va deservi drept centru de campanie la europarlamentare pentru Alianță, Nicolae Ciucă a spus că era singurul liber.

Era singurul sediu liber. În momentul de față, împreună așteptăm decizia și votul de încredere de la români. După 10 iunie vom lua o decizie despre viitorul politic.

10:33

Marcel Ciolacu: Este oficial

Marcel Ciolacu anunță: Este oficial!

Din acest moment este oficial, până acum am trecut de la ştiri pe surse, la breaking news. În acest moment este oficial, cele două partide au constituit o alianţă electorală. Cele două partide au constituit o alianță electorală. Am reușit împreună să depășim toate discuțiile interne. Am arătat că avem maturitatea de a lua o decizie pentru stabilitate și dezvoltare.

Am depășit momentul în care România trebuie să trăiască în circ și scandal, în perioada electorală.

Vedim cu o ofertă administrativă pentru Capitala României și pentru alegerile europarlamentare. Nu mai îndemnăm românii să voteze contra unui partid.

10:23

Ciolacu și Ciucă își înscriu candidații

După un drum de câteva minute, între Kiseleff și Romexpo, echipa alianței PSD-PNL a ajuns la BEC, unde îi așteptau câteva zeci de susținători, echipați cu veste de campanie galbene și roșii.

În prima linie, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, flancați de primii doi de pe lista pentru europarlamentare, Mihai Tudose și Rareș Bogdan. Au fost primiți cu aplauze.

10:15

Toni Greblă, președinte AEP: Avem prima alianță care depune lista de candidați

Președintele AEP, Toni Greblă, este prezent la BEC, în așteptarea liderilor Alianței PSD-PNL.

Pregătirile le-am început încă din toamnă, pe 12 martie, practic, am intrat în linie dreaptă. Am început așa în mica perioadă electorală și până acum au fost înregistrate alianțele politic, alianțele electorale, alianțe politice ș.a.m.d. Astăzi, avem prima alianță care depune lista de candidați pentru alegerile europarlamentare și lista de susținători. Au fost verificate până la acest moment listele de susținători și s-a constatat că au îndeplinit numărul de semnături valabil, a spus Greblă, reporterului Gândul.

09:51

Alianța, în microbuze către BEC

Echipa de vârf a coaliției s-a îmbarcat în două microbuze și au plecat către sediul Biroului Electoral Central, de la Romexpo.

Înainte de asta, liderii Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au semnat toate documentele necesare pentru înscrierea candidaților pentru alegerile europarlamentare, la BEC.

09:44

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, discută în aer liber

Echipa liberală a ajuns la sediul din Kiseleff, cu câteva minute înainte de ora stabilită pentru plecarea către BEC.

Nicolae Ciucă a fost întâmpinat de partenerul său de coaliție, Marcel Ciolacu.

Au urmat noi discuții, la aceeași masă, în aer liber.

09:24

Ședință social-democrată, în curtea sediului

Primii care au ajuns la sediu au fost social-democrații. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a ținut o scurtă ședință, în curtea sediului alianței. Clădirea a care a folosită drept sediu și de USL, în trecut.

Au stat la o masă în grădină, Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Marian Neacșu, Paul Stănescu și Mihai Tudose.

Liderii Alianței PSD-PNL depun, vineri, la Biroul Electoral Central, semnăturile pentru alegerile europarlamentare, din 9 iunie. 

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se vor întâlni, în această dimineață, la sediul Alianței de pe Bulevardul Kiseleff. De acolo, vor merge împreună la BEC.

Liderii celor două partide sunt însoțiți de propriile echipe de candidați. Din partea PSD, secretarul general, Paul Stănescu, prim-vicepreședintele partidului, Gabriela Firea, europarlamentarul, Mihai Tudose și vicepremierul Marian Neacșu.

Nicolae Ciucă îi va avea alături pe comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, secretarul general al PNL, Lucian Bode, și europarlamentarii Rareș Bogdan și Dan Motreanu.

După retragerea Ramonei Chiriac, lista comună de candidați este deschisă de Mihai Tudose, PSD, și Rareș Bogdan, PNL.

Știre în curs de actualizare.

CITEȘTE ȘI: