Ciolacu îl felicită pe Jens Stoltenberg, pentru prelungirea mandatului la șefia NATO

Publicat: 04 07. 2023, 15:40
Foto: Twitter.com/Marcel Ciolacu

Premierul, Marcel Ciolacu, i-a transmis felicitări secretatului general al NATO, Jens Stoltenberg,  pentru prelungirea mandatului cu încă un an al conducerea Alianței.

Ciolacu a scris pe Twitter că „România va lucra îndeaproape cu el, cu NATO și cu aliații săi, în consolidarea Flancului estic, consolidarea Alianței și menținerea unității și rezistenței noastre”. 

Alianța militară a celor 31 de națiuni a decis marți că Jens Stoltenberg va continua în funcția de secretar general încă un an. Stoltenberg a scris pe Twitter că este onorat de decizie.

 „Legătura transatlantică dintre Europa și America de Nord ne-a asigurat libertatea și securitatea timp de aproape 75 de ani, iar într-o lume mai periculoasă, Alianța noastră este mai importantă ca niciodată”, a transmis Stoltenberg.

Jens Stoltenberg este secretar general al NATO din 2014. Mandatul său a expirat în 2022, însă atunci a fost prelungit pentru a asigura continuitate la șefia NATO, în contextul declansării invaziei Ucrainei, de către Rusia, în februarie 2022.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ion Cristoiu: „Eduard Hellvig este un om foarte cultivat, unul dintre puținii oameni publici cu care am ce discuta eu”

FOTO/VIDEO | Marcel Ciolacu, vizită în Germania. Cum a fost surprins premierul în avion și pe aeroport