VIDEO | Ciolacu: În două zile PSD va da un răspuns dacă va intra la guvernare cu PNL. Mi-aş dori ca Grindeanu şi Tudose să fie iar miniștrii la Transporturi și Interne
This browser does not support the video element.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a acceptat să stea la masă cu Florin Cîțu pentru a scoate România din situația dificilă în care se află, însă decizia finală va fi luată peste două zile, după ședința din partid. El a precizat că oamenii cu expertiză ca, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose ar trebui să facă parte din noua coaliție de guvernământ.
„Am acceptat să stau la masă cu Cîţu pentru că România e în această situaţie. Ei nu au reuşit să creioneze nimic. Eu nu am duşmani politici, am adversari. E un moment mai dificil decât credeam”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul social-democraților atrage atenția că trebuie găsite soluții clare pentru stabilizarea economiei, astfel încât să nu ajungem la pierderea suveranității.
„Dacă continuăm în acelaşi ritm s-ar putea ca peste şase luni să nu mai avem despre ce Românie să vorbim. Avem o datorie care duce la pierderea suveranităţii. Suntem dependenţi alimentar, energetic. Vreau să venim cu un program, trebuie făcut ceva. Dacă cele două mari forţe din România nu înţeleg acest lucru… trebuie să le dovedim românilor.. Trebuie să găsim soluţii punctuale”, a spus Ciolacu.
Ciolacu a afirmat că va veni cu un răspuns clar în cursul zile de joi și va explica dacă va intra la guvernare împreună cu PNL și UDMR. De asemenea, dacă acest lucru se va întâmpla, el a spus că Sorin Grindeanu ar fi potrivit la Ministerul Transporturilor şi Mihai Tudose la Interne.
„În două zile PSD va da un răspuns foarte clar. Voi solicita o şedinţă la partid. Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose au fost şi miniştri şi prim-miniştri, mi-aş dori ca aceşti oameni cu expertiză să fie miniştri… nu mai avem timp, e o situaţie explozivă, nu avem timp să inventăm oameni. Paul Stănescu nu va intra la guvernare, rămâne la partid”, a precizat președintele PSD.
Întrebat dacă în cadrul discuțiilor cu liderii PNL s-au avansat discuții despre viitorii miniștri, Marcel Ciolacu a declarat: „Nu am vorbit despre funcţii. Am vorbit cu ei, haideţi să lăsăm lucrurile să se întâmple. Nu cred că românii ar mai suporta încă un eşec. Vă spun clar, pe mine nu m-a sunat niciun preşedinte de organizaţie să-mi spună că vrea să fie ministru.
Liderul social-democraților consideră că împărţirea portofoliilor trebuie să înceapă de la cei mai „pricepuți” oameni.
„Împărţirea pe portofolii nu ar trebui făcută oricum, ar trebui să pornească de la oamenii cei mai pricepuţi. Veţi vedea propunerile. Haideţi să aşteptăm să avem această discuţie”, a declarat Marcel Ciolacu, la România Tv.