Marcel Ciolacu, mesaj pentru toți primarii: Indiferent de culoarea politică, vor avea întreg sprijinul acestei coaliții de guvernare pentru a-și duce proiectele de investiții până la capăt
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost prezent, miercuri, la lucrările Adunării Generale a Asociațiilor Municipiilor din România. Acolo el a transmis un mesa tuturor primarilor: „Indiferent de culoarea politică vor avea întreg sprijinul acestei coaliții de guvernare pentru a-și duce proiectele de investiții până la capăt”.
„Nu contează că ești de stânga sau de dreapta atunci când vrei să faci ceva pentru oamenii pe care îi reprezinți. Primarii sunt în prima linie a relației cu cetățenii și ei știu cel mai bine care sunt nevoile comunităților pe care le reprezintă.
Avem un buget record de investiții pe 2023, de peste 22 de miliarde de euro, care ne va ajuta să avem o creștere economică sănătoasă.
Vreau să avem un parteneriat solid cu comunitățile locale pentru finanțarea tuturor proiectelor de dezvoltare, care să schimbe fața localităților și să îmbunătățească viața cetățenilor”, afirmă Marcel Ciolacu, într-un mesaj postat pe Facebook.