Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a declarat, marți, la B1TV, că la acest moment cele mai mari șanse pentru a scoate România din criza politică și gestionarea crizei sanitare, respectiv crizei economice, o reprezintă reformarea coaliției între USR PLUS, PNL și UDMR. Din punctul său de vedere protocolul de coaliție este încă funcțional, întrucât nu a fost revocat de niciuna dintre părți până în acest moment.
„Noi credem că cele mai mari șanse să scoată România din criză le are un Guvern care să aibă o susținere clară, declarată și asumată în Parlament. Din punctul nostru de vedere, în momentul de față, cele mai mari șanse ar trebui să le aibă o coaliție de centru-dreapta, refacerea coaliției între PNL, USR și UDMR. De altfel, activarea ei – pentru că această coaliție are încă un protocol care, din știința mea, este în continuare în vigoare, el n-a fost revocat de niciuna dintre părți, dar vom vedea, mâine o să am o discuție cu liderii celorlalte două partide”, a adăugat Dacian Cioloș.
Liderul USR PLUS a precizat că este necesar refacerea coaliției cu PNL și UDMR pentru a putea continua reformele pe care împreună le-au asumat și respinge ideea că partidul său să formeze o majoritate cu PSD sau AUR.
„Eu nu țin minte dacă numele premierului Cîțu e în protocol. E într-adevăr ideea că PNL dă premierul și de acolo am pornit, asta știu sigur că este, nu știu sigur dacă e numele premierului. Nu țin minte să fie numele pentru că știu că la un moment dat PNL a venit cu două propuneri, a fost și Florin Cîțu, a fost și Ludovic Orban propuneri de premier, însă noi am spus tot timpul că PNL are tot dreptul să ofere prim-ministrul. De fapt, e și lucrul pe care l-am tot spus inclusiv în ultima perioadă. (…) Retorica asta ironică, cu să discutăm noi cu PSD și cu AUR, mă rog, până la urmă e treaba lor dacă vor să o tot repete. Dacă vor să discutăm serios, noi am spus tot timpul că intenția noastră este să refacem această coaliție”, a spus șeful USR PLUS.
El a afirmat că în cursul zilei de miercuri se va întâlni cu Florin Cîțu, pentru a discuta reformarea coaliției și consideră că nu există vreun conflict între cele două formațiuni politice.
„Am și explicat la vremea respectivă de ce nu mai putem continua cu Florin Cîțu ca premier. Florin Cîțu e președinte al PNL, după cum vedeți mă întâlnesc cu el, nu e nicio problemă”, a adăugat Ciolos.