Cioloș cere PSD introducerea în lege a MONITORIZĂRII ELECTRONICE pentru orice alegeri
„Dacă PSD vrea să facă ceea ce declară că se va întâmpla, și anume două secții de vot separate vor trebui să modifice legea. Schimbarea legii prin OUG doresc fraudarea alegerilor și descurajarea participării oamenilor la vot. Le e frică de exprimarea voinței populare. Dacă PSD vrea să respecte voința populară și să arate că e cinsitit, le cerem să introducă în lege folosirea sistemului electronic de monitorizare la orice scrutin”, a afirmat Dacian Cioloș.
El a adăugat că Executivul PSD vrea să fraudeze alelegerile prin OUG care modifică legislația electorală.
„Legea prevede expres faptul că pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum, în cazul în care se organizează în aceeași zi, trebuie folosite aceleași secții de vot, dare este clar că PSD și ALDE dorește sabotarea referendumului, dorește să influențeze participarea la vot în așa fel încât acesta să nu fie validat și, mai mult, se pare că dorește să nu se poată folosi sistemul de monitorizare electronic pentru prezența la vot, pentru că dacă ar fi două secții de vot ar trebui ca sistemul să fie folosit și într-o secție și cealaltă. La ultimul referendum acest sistem de monitorizare nu a fost folosit iar lipsa lui poate să ducă la fraudarea alegerilor sau la influențarea rezultatului votului. Liviu Dragnea face același lucru pe care îl face de doi ani de zile, și anume influențarea justiției. Când nu poate s-o facă, modifică legea pentru a se apăra pe sine și pentru a evita voința populară”, a completat Cioloș.
Mircea Drăghici, trezorierul PSD, cel care se ocupă de coordonarea campaniilor electorale în partid, a declarat, joi dimineață, că în cazul unui referendum organizat odată cu alegerile europarlamentarele, legea nu permite decât secții de votare diferite.
Potrivit Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, articolul 15, alineatul (2), prevede că în situația în care referendumul are loc simultan cu procesul electoral desfășurat pentru alegerile europarlamentare atunci „ambele scrutine se realizează în cadrul acelorași secții de votare, operațiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleași birouri electorale, constituite potrivit legii”.
Klaus Iohannis a avut, în aceste zile, consultări cu reprezentanții societății civile și magistrații, în vederea declanșării unui referendum pe justiție în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, respectiv data de 26 mai.