Prima pagină » Știri politice » Cioloș, chemat la raport în Parlament pe tema realizărilor din programul de guvernare

Cioloș, chemat la raport în Parlament pe tema realizărilor din programul de guvernare

Cioloș, chemat la raport în Parlament pe tema realizărilor din programul de guvernare
Premierul Dacian Cioloș a fost invitat, luni, în Camera Deputaților, de grupul parlamentar al ALDE pentru a participa la dezbaterea ''Prezentarea realizărilor din programul de guvernare, precum și o analiză a priorităților asumate de Guvernul Dacian Cioloș'', potrivit Mediafax.

”În conformitate cu prevederile art. 206 din Regulamentul Camerei Deputaților, Grupul parlamentar al Alianței Liberalilor și Democraților solicită în cadrul ședinței de Plen din data de 27 iunie 2016, dedicată Orei prim-ministrului, participarea premierului, Dacian Cioloș, pentru dezbaterea cu tema >”, se arată într-o comunicare a formațiunii condusă de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.

Este a treia invitație pe care ALDE o adresează premierului Dacian Cioloș pentru a veni la discuții în Parlament.

În luna februarie, Dacian Cioloș a fost chemat de ALDE de două ori în Parlament pentru a prezenta criteriile de desemnare a noilor prefecți și pentru a da explicații în legătură cu acțiunea ANAF în cazul grupului Intact.

 

Citește și