Cioloș: Noi nu avem nevoie să semnăm un pact cu PSD
„PLUS nu va tăia salariile și pensiile românilor dacă ajunge la guvernare. Declar acest lucru cât se poate de ferm, pentru a pune capăt minciunii pe care Viorica Dăncilă o tot repetă în spațiul public. PSD și-a făcut un obicei din a câștiga voturi inducându-le românilor diferite spaime, ba a străinilor care vor să ne ia țara, ba a opoziției care vrea să taie salariile și pensile. Atât știe partidul lui Liviu Dragnea și al Vioricăi Dăncilă: să îi sperie pe oameni că, dacă «opoziția cea rea» vine la putere, o să le ia din ceea ce PSD le-a dat cu atâta „mărinimie”. Strategie ieftină de campanie, inventată de Ion Iliescu și de colegii lui în anii ’90. Oamenii s-au convins în atâția ani că sunt doar vorbe goale”, a scris Dacian Cioloș, sâmbătă, pe Facebook.
Liderul PLUS a adăugat că partidul pe care îl conduce va plăti pensiile și salariile dezvoltând economia.
„Tot ce a făcut PSD când a guvernat țara a fost să crească cu sume derizorii salariile bugetarilor și pensiile și să umple cu sume uriașe conturile clientelei de partid. Iar aceste creșteri nu s-au bazat pe vreo strategie savantă care să ajute economia românească să se dezvolte, ci prin împrumuturi externe care au îndatorat generații și generații de acum înainte. Oamenii trebuie să știe: PSD a amanetat viitorul copiilor noștri. PSD e partidul care mărește salarii și pensii pe banii altora. Noi vrem să plătim aceste salarii și pensii dezvoltând economia și permițând românilor care vor să muncească cinstit să o facă la ei în țară, nu prin străinătate”, a explicat Cioloș.
Acesta a mai spus că, în mod ironic, când Viorica Dăncilă propunea un pact pentru „bunăstarea” românilor, BNR anunța că datoria externă a României a crescut în prima jumătate a anului cu peste opt miliarde de euro.
„Ca o ironie a sorții, exact în ziua în care Viorica Dăncilă propunea un pact pentru «bunăstarea» românilor și soma opoziția să semneze că nu va tăia salariile și pensiile, Banca Națională dădea un comunicat în care ne anunța că datoria externă a României a crescut, în primele șapte luni din acest an, cu peste opt miliarde de euro, în special din cauza împrumuturilor făcute de Ministerul Finanțelor prin emisiunile de euroobligatiuni”, a completat Dacian Cioloș.
El a precizat că PSD nu știe decât să se împrumute pentru a putea plăti pensiile și salariile.
„Noi nu avem nevoie să semnăm un pact cu PSD, știm exact ce avem de făcut pentru a plăti pensiile și salariile cetățenilor români nu din bani de împrumut, ci din bani produși în România. Atât a învățat PSD, să se împrumute ca să plătească salariile și pensiile, iar apoi să spună că avem creștere economică. Orice economist știe, chiar și cei care o sfătuiesc pe Viorica Dăncilă, că o creștere economică bazată doar pe consum nu este o creștere sănătoasă și că ea se va întoarce, în scurt timp, împotriva oamenilor”, a conchis Cioloș.
Premierul Viorica Dăncilă a propus, vineri, un pact între partidele politice din România, în care acestea își iau angajamentul că vor lupta pentru bunăstarea cetățenilor și că nu vor tăia pensiile și salariile.