Cioloş: ”Obiectivul nostru este să fim pregătiţi pentru 2024, să devenim principalul partid pe dreapta”
Dacian Cioloş a declarat că obiectivul pentru 2024 este ca USR PLUS să devină principalul partid pe dreapta. „Asta înseamnă să consolidăm filialele, să construim filiale noi, să aducem membri noi, să ne organizăm”, spune liderul USR PLUS.
”Obiectivul nostru este să fim pregătiţi pentru 2024, să devenim principalul partid pe dreapta. Asta înseamnă că trebuie să creştem partidul, să-l întărim şi din punct de vedere al vocii publice şi din punct de vedere al numărului de membri. Asta înseamnă să consolidăm filialele, să construim filiale noi, să aducem membri noi, să ne organizăm, astfel încât aleşii noştri la nivel local, consilieri locali, judeţeni , primarii să primească mai mult sprijin din partea partidului, pentru că ei sunt vocea USR PLUS”, a precizat, duminică, Dacian Cioloş într-o conferinţă de presă.
De asemenea, el a precizat că partidul îşi va stabili în următoarea perioadă o strategie, dar asta fi în funcţie de decizia rămânerii la guvernare sau de intrarea USR PLUS în opoziţie.
”Vom vedea în următoarea perioadă dacă reintrăm la guvernare sau intrăm în opoziţie. În funcţie de asta vom vedea cum ne organizăm prezenţa publică la nivel naţional ca să putem să ne susţinem prin pârghiile pe care le vom avea fie doar în Parlament sau fie în Parlament şi în guvern”, a mai declarat liderul USR PLUS, Dacian Cioloş.