Ciprian Ciucu: Cioloș și-a dat seama un pic prea târziu că trebuie să se implice în campanie

Ciprian Ciucu: Cioloș și-a dat seama un pic prea târziu că trebuie să se implice în campanie
Publicat: 14/12/2016, 17:37
Actualizat: 17/12/2016, 13:33
PNL a început să aibă o strategie corentă„de la un punct încolo, puțin cam târziu”, a declarat consilierul general al PNL la Interviurile Gândul. Acesta a precizat că nu a văzut„disperarea” cu care se vorbește că liberalii s-ar fi agățat de Dacian Cioloș, ci PNL s-a asociat cu actualul premier cumva natural, pentru că electoratul partidului era foarte compatibil cu acesta.
„Era foarte posibil ca dacă Cioloș ar fi fost susținut doar de USR poate mai mulți dintre cei care preferau PNL s-ar fi dus într-acolo. (…) În primele două săptămâni de campanie așa a fost, după care noi am simțit că omul pe care îl susțineam nu e implicat suficient și l-am rugat să facă mai mult. Și-a dat seama, din păcate, un pic prea târziu, în ultimul ceas”, a mai spus Ciucu.

Întrebat dacă liberalii au mai primit semne din partea primului ministru Cioloș după alegeri, Ciucu a răspuns că, din lucrurile pe care le cunoaște, probabil că nu a fost cel mai bun moment, în contextul schimbării conducerii PNL, dar„probabil că or fi fost”. Acesta are încă loc în partid, crede consilierul, pentru că „în PNL oamenii competenți, cu credibilitate au loc. Nu avem altă soluție”.
Varianta lui Ciucu pentru o viitoare conducere a partidului care ar putea să creeze entuziasm este, în primul rând, Cătălin Predoiu, un om care„a făcut multe pentru partid”, în ciuda eșecului de la alegerile locale, ocazie cu care a trebuit„să se sacrifice” și să fie„a patra roată la căruță”, în contextul în care el urmărea funcția de prim ministru. Alte figuri pe care Ciprian Ciucu le-ar vedea în fruntea PNL sunt Ilie Bolojan, fostul secretar general al formațiunii, Ovidiu Raețchi, Adriana Săftoiu sau Raluca Turcan.
Ce se întâmplă cu liberalii de acum înainte, care este strategia lor politică, în general, și cea de la București, în special, unde au avut cel mai slab scor electoral, sunt doar câteva din întrebările la care Ciprian Ciucu, consilier general PNL, a răspuns miercuri, la Interviurile Gândul, LIVE pe gandul.info și pe Facebook.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru cei cu buletin de identitate. Statul român va afla absolut totul
Un român, mare vedetă pe Netflix. Este milionar, cunoscut la nivel mondial
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cu cât au crescut cheltuielile cu salariile bugetarilor în primele luni ale acestui an?
×