Ciprian Ciucu va cere demisia conducerii Metrorex, dacă lucrările la stația Drumul Taberei nu sunt finalizate până în toamnă

Ciprian Ciucu va cere demisia conducerii Metrorex, dacă lucrările la stația Drumul Taberei nu sunt finalizate până în toamnă
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6:/ Foto: Facebook
Publicat: 12/05/2022, 18:56

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat că în cazul în care lucrările de la staţia de metrou Parc Drumul Taberei nu vor fi finalizate până în toamnă, va cere demisia conducerii Metrorex.

Liderul organizaţiei PNL Bucureşti a declarat joi într-o conferinţă de presă  că l-a convins personal pe fostul premier Florin Cîţu să aloce bani pentru acest proiect, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă.

Ciprian Ciucu a mai declarat că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, trebuie „să pună mai multă presiune” pe Metrorex, astfel încât „să se termine o dată cu nebunia” din Parcul Drumul Taberei.

„Mie mi s-a promis că în iunie (vor fi gata lucrările, n.r.), dar nu cred că vor fi în iunie. O să am o discuţie foarte serioasă cu domnul ministru Grindeanu, să vedem ce putem face la nivelul conducerii Metrorex. Când era guvernul cu USR, m-am implicat personal, s-au pierdut bani de către guvernarea anterioară – nu a lui Ludovic Orban, dinainte, guvernarea PSD – s-au pierdut bani pe Metrorex şi asta se poate demonstra. Adică, nu au mai fost decontaţi prin fonduri europene. Şi l-am întrebat pe ministrul Drulă când termină lucrările la Metrorex în Drumul Taberei şi mi-a spus: ‘Nu am bani’. ‘Cât îţi mai trebuie?’ ’32 de milioane lei’. (…) L-am convins pe premierul Florin Cîţu, căruia îi mulţumesc, să dea la Metrorex 60 de milioane, ca să termine lucrările din Drumul Taberei. Şi a făcut alocare bugetară pentru Metrorex, de 60 de milioane”, a precizat preşedintele PNL Bucureşti, potrivit Agerpres.

Ciucu a adăugat că actuala conducere a Metrorex nu are scuza lipsei de bani. Edilul a mai menţionat că săptămâna viitoare va merge la Metrorex, iar în cazul în care va afla că banii au fost direcţionaţi în altă parte, va cere demisia conducerii.

„Dacă aflu – şi o să mă duc probabil săptămâna viitoare la Metrorex – că banii aceia au fost direcţionaţi în altă parte, o să cer demisia actualei conduceri a Metrorex. Pentru că toate lucrurile au o limită. Nu putem să îi ţinem în mizerie pe oamenii din Drumul Taberei. Eu ştiu ce înseamnă asta, pentru că am avut zece ani şantierul sub geamul de la bucătărie. La mine nu mai e şantier acum, dar e în continuare la Moghioroş. Nu poţi să ţii oamenii 12 ani într-un şantier, în mediul urban. (…) E un mesaj pe care îl transmit conducerii Metrorex. Chiar astăzi au consiliu de administraţie. O să mai vină un mandat de patru luni, dacă nu mă înşel, al actualei conduceri şi al actualului consiliu de administraţie. Dacă în următoarele patru luni nu văd că, până la sfârşitul toamnei cel puţin, nu vor închide şantierul din Drumul Taberei, o să le cer in corpore demisia”, a spus liderul liberal.

În ce priveşte proiectul de extindere a magistralei de metrou M4, de la Gara de Nord până la Gara Filaret, viceprimarul Stelian Bujduveanu a declarat că va solicita Direcţiei de Urbanism să urgenteze emiterea avizului, în cazul în care Metrorex a remediat toate neconcordanţele semnalate.

„Subiectul acesta a fost pe agenda noastră începând de anul trecut, când se făcea acest ping-pong de care vorbiţi, am participat la mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanţii Metrorex şi cei ai PMB. Din păcate, Direcţia de Urbanism nu este condusă de către liberali, ca să spun aşa, şi noi nu avem cum să influenţăm acei specialişti care cred că mai mult s-au obişnuit în ultimii 30 de ani să blocheze Bucureştiul decât să îl dezvolte. Noi îi întrebăm pe aceşti oameni care cred că pot bloca printr-o semnătură o magistrală de metrou ce au făcut cu PUG-ul în ultimii ani şi am vrea un răspuns clar, pentru că de aici ni se trag toate, de la o lipsă de coerenţă de dezvoltare urbană. Ne trezim cu blocaje în dezvoltarea rutieră sau subterană a metroului pentru că un domn sau o doamnă dintr-o direcţie nu s-a uitat bine pe plan şi i se pare că o staţie iese unde, în viitor, ar trebui să fie extins un bulevard”, a mai spus viceprimarul, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată